Art. 4. - Hotararea 971/1994 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor la normele de pescuit si de protectie a fondului piscicol
M.Of. 2
Ieşit din vigoare
Versiune de la: 10 Ianuarie 1995
Art. 4
Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 600.000 lei la 700.000 lei următoarele fapte săvârşite de persoane fizice:
a)pescuitul sportiv al oricăror specii de peşte, precum şi al altor vieţuitoare acvatice, exercitat în amenajări piscicole, altele decât cele autorizate în acest scop;
b)pescuitul industrial pe cursul unei ape curgătoare în zona de 200 metri aval de baraj;
c)folosirea armelor de foc pentru pescuitul delfinilor şi al salmonidelor;
d)prinderea peştelui cu unelte de pescuit din plasă sau cu pripoane în ape de munte;
e)pescuitul oricăror specii de peşte, crustacee, moluşte sau alte vieţuitoare acvatice, în perioadele şi în zonele de prohibiţie;
f)pescuitul speciilor de peşti supuse protecţiei sau care sunt declarate monumente ale naturii şi pentru care pescuitul este interzis sau supus unor restricţii speciale;