Capitolul i - Accidentele in munca - Hotararea 966/1964 pentru aprobarea regulamentului privind inregistrarea si evidenta accidentelor in munca si a bolilor profesionale precum si asigurarea si utilizarea fondurilor pentru protectia muncii
HCM 56
Ieşit din vigoare Versiune de la: 4 Decembrie 1964
CAPITOLUL I:Accidentele in munca
Subcapitolul A:Definitia accidentelor de munca
1.Este considerat accident in munca vatamarea violenta a organismului care provoaca incapacitate temporara de munca de cel putin o zi, invaliditate ori deces survenit in urmatoarele imprejurari:
a)pentru angajati si membri cooperativelor mestesugaresti, accidentul survenit in timpul indeplinirii indatoririlor de serviciu, in incinta unitatii in care lucreaza sau inincinta altei unitati, in care angajatul sau membrul cooperativei mestesugaresti a fost trimis sa lucreze.
Se considera accident in munca si accidentul survenit in afara incintei unitatii, in timpul executarii sarcinilor de serviciu de catre conducatorii mijloacelor de transport si persoanele care au sarcina sa insoteasca mijlocul de transport.
Pentru tractoristi, mecanzatori si insotitorii acestora, accidentele care au loc pe drumurile publice sau in timpul deplasarii de la un loc de munca la altul pe drumuri publice, atunci cand executa sarcinile de serviciu, se considera de asemena accidente in munca.
b)pentru studenti, elevi sau ucenici, accidentul survenit in timpul indeplinirii practicii in productie sau al practicii profesionale.
c)pentru cei care indeplinesc sarcini de stat sau obstesti, accidentul survenit in timpul si din cauza indeplinirii acestor sarcini.
2.Se considera accident de munca, in ceea ce priveste pe angajati si pe membrii cooperativelor mestesugaresti, accidentul survenit in urmatoarele imprejurari:
a)inainte de inceperea lucrului, daca angajatul sau membru cooperativei mestesugaresti se afla in incinta unitatii in care lucreaza, la locul sau demunca sau alt loc de munca pentru interese legate de serviciu.
b)in timpul pauzelor care au loc in desfasurarea programului de munca;
c)dupa incetarea lucrului, daca angajatul sau membrul cooperativei mestesugaresti se afla in incinta unitatii in care lucreaza pentru interese legate de serviciu.
Dispozitiunile prezentului articol se aplica si categoriilor prevazute la articolul 1 literele b si c.
3.Se considera accidente in munca si intoxicatiile profesionale acute.
Subcapitolul B:Gruparea accidentelor de munca
4.In vederea inregistrarii si raportarii unitare a accidentelor in munca acestea se grupeaza in felul urmator:
a)accidente care produc incapacitate temporara de munca de cel putin o zi;
b)accidente care produc invaliditate
c)accidente care cauzeaza decesul imediat sau mai tarziu, daca acesta a fost confirmat in baza unei constatari medicale ca urmare a accidentului in munca suferit.
5.Acidentarea a cel putin 3 persoane in acelasi timp si din aceeasi cauza, indiferent de gravitate se considera accident colectiv.
Subcapitolul C:Inregistrarea accidentelor in munca
6.Accidentele in munca vor fi aduse imediat la cunostinta maistrului sau sefului ierarhic de catre accidentat sau de catre orice persoana care a luat cunostinta de accident. Acesta le comunica, in moid ierarhic, conducatorului unitatii, precum si comitetului sindicatului.
7.Accidentele in munca ce produc incapacitate temporara de munca de cel putin o zi vor fi cercetate indata dupa anuntarea lor conducatorului unitatii, care raspunde de efectuarea cercetarii. La cercetarea acestor accidente va participa obligatoriu medicul de intreprindere sau un cadru mediu sanitar cand unitatea are numai punct sanitar.
Cercetarea nu poate fi facuta de acei care potrivit dispozitiunilor legale, raspund la locul de munca unde s-a produs accidentul, pentru luarea masurilor de protectie a muncii.
Cu prilejul cercetarii se vor stabili cauzele accidentului, persoanele vinovate de neluarea masurilor de protectie a muncii si masurile ce trebuie luate pentru prevenirea altor accidente cu raspunderi si termene precise de executare. Tototdata se va intocmi procesul verbal tip pentru inregistrarea accidentului in munca, potrivit instructiunilor emise de Ministerul Sanatatii si Prevederilor Sociale. Procesul verbal tip va fi semnat de conducatorul unitatii.
8.Daca cel accidentat provine de la o alta unitate, fiind trimis in interes de serviciu, pentru practica sau schimb de experienta, accidentul se inregistreaza si se trece in evidenta unitatii, care conform normelor legale, aveau obligatia sa ia masurile de protectia muncii la locul de munca unde a avut loc accidentul, indicandu-se in procesul verbal tip unitatea de la care provine cel accidentat. In acest caz, o copie a procesului verbal de inregistrare a accidentului se trimite si unitatii de la care provine accidentatul.
9.In cazul accidentelor in munca ce produc invaliditate, a accidentelor mortale sau colective, conducatorul unitatii va anunta imediat telefonic aceste accidente, ministerului, organului central sau comitetului executiv, al sfatului popular caruia ii este subordonata unitatea, Inspectiei de stat pentru igiena si protectia muncii, organelor procuraturii si consiliilor locale ale sindicatelor.
10.Este interzis conducatorului procesului tehnologic, precum si oricarei alte persoane, sa modifice starea de fapt a conditiilor in care s-a produs accidentul, in afara de cazurile cand mentinerea acestei stari ar da loc la alte accidente, ar ericlita viata accidentatilor sau securitatea unitatii, ori ar bloca caile principale de acces si transport ale unitatii, ale unui sector sau sectii.
Atunci cand este necesar sa se modifice starea de fapt din momentul accidentului, se va face in prealabil fotografii sau schite ale loclui de munca respectiv.
11.In cazul accidentelor de munca ce produc invaliditate, a accidentelor mortale sau colective, cu exceptia celor prevazute la art. 1, litera a al. 2 si 3, Inspectia de stat pentru igiena si protectia muncii, prin organele sale, va incepe imediat cercetarile la fata locului in vederea stabilirii cauzelor accidentului, a persoanelor vinovate de neluarea masurilor de protectia muncii la locul de munca respectiv si a masurilor ce trebuie luate pentru prevenirea altor accidente. Cercetarea va fi incheiata in cel mai scurt timp posibil.
Cercetarea accidentelor in munca ce produc invaliditate, a accidentelor mortale sau colective, se va face cu participarea delegatilor unitatilor respective, iar in cazul accidentelor mortale sau colective, cu participarea si a delegatilor organului superior al acesteia.
Procesul verbal tip pentru inregistrarea accidentelor in munca ce produc invaliditate, a accidentelor mortale sau colective se va completa de unitate pe baza dosarului de cercetare, intocmit de organele Inspectiei de stat pentru igiena si protectia muncii. Procesul verbal tip va fi semnat de conducatorul unitatii.
12.Inspectia de stat pentru igiena si protectia muncii are dreptul sa ceara, iar ministerele, celelalte organe centrale, comitetele executive ale sfaturilor populare, intreprinderile, organizatiile economice de stat si celelalte organizatii obstesti sunt obligate sa acorde sprijin tehnic, prin punerea la dispozitie a specialistilor necesrai pentru efectuarea expertizelor tehnice si lamurirea unor probleme ce se ridica la cercetarea unor accidente in munca.
13.Accidentele de munca prevazute la art. 1 litera a alin. 2 si 3 vor fi inregistrate de unitati pe baza cercetarilor facute dupa caz, de organele de militie sau ale procuraturii, care, daca va fi necesarvor solicita participarea organelor Inspectiei de stat pentru igiena si protectia muncii.
Pentru competarea proceselor verbale tip de inregistrare a accidentelor prevazute la alineatul precedent, conducatorii unitatilor in cauza vor solicita organelor de militie sau ale procuraturii, care au anchetat accidentele respective, o copie de pe procesul verbal incheiat, iaraceste organe au obligatia sa trimita unitatilor interesate copia procesului verbal.
Accidentele in munca ce produc invaliditate si accidentele mortale sau colective, inregistrate conform normelor prevazute in prezentul articol vor fi comunicate de catre unitatea respectiva, imediat dupa inregistrare, Inspectiei de stat pentru igiena si protectia muncii.
14.Pe baza proceselor verbale tip pentru inregistrarea accidentelor in munca, conducatorii unitatilor raspund de intocmirea darilor de seama, statistice, potrivit instructiunilor Directiei Centrale de Statistica.
15.Accidentele in munca survenite in unitatile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne si Ministerului Fortelor Armate, vor fi cercetate de personalul de specialitate al acestor ministere. La nevoie aceste ministere vor cere sprijinul Inspectiei de stat pentru igiena si protectia muncii.
16.Odata cu intrarea in vigoare a prezentului regulament, Ministerul Sanatatii si Prevederilor Sociale va lua masuri pentru organizarea inregistrarii si evidentei distincte la nivelul circumscriptiilor medico-sanitare, a accidentelor in munca suferite de membrii gospodariilor agricole colective.