Art. 7. - Hotararea 933/2025 privind stabilirea măsurilor tehnice necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor locale parţiale din data de 7 decembrie 2025
M.Of. 1009
În vigoare
Versiune de la: 31 Octombrie 2025
Art. 7
(1)Sediile şi dotarea birourilor electorale judeţene, respectiv a Biroului electoral de circumscripţie judeţeană Buzău se asigură de către primarii municipiilor reşedinţă de judeţ, împreună cu preşedinţii consiliilor judeţene şi cu prefecţii.
(2)Sediul şi dotarea Biroului electoral de circumscripţie a municipiului Bucureşti se asigură de către prefectul şi primarul general al municipiului Bucureşti.
(3)Sediile şi dotarea oficiilor electorale şi ale birourilor electorale de circumscripţie comunală şi orăşenească se asigură de către primari.
(4)Pentru dotarea tehnico-materială a birourilor electorale judeţene, a oficiilor electorale şi a birourilor electorale de circumscripţie vor fi utilizate, de regulă, bunurile aparţinând autorităţilor administraţiei publice locale.