Hotararea 917/2018 privind aprobarea Registrului naţional al calificărilor profesionale din România

M.Of. 988

În vigoare
Versiune de la: 22 Noiembrie 2018
Hotararea 917/2018 privind aprobarea Registrului naţional al calificărilor profesionale din România
Dată act: 15-nov-2018
Emitent: Guvernul
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 14 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Registrul naţional al calificărilor profesionale din România, denumit în continuare RNCP, este o bază de date naţională care cuprinde descrierea calificărilor profesionale din România recunoscute la nivel naţional care pot fi dobândite atât prin sistemul formal de educaţie şi formare profesională, cât şi prin recunoaşterea rezultatelor învăţării dobândite în contexte nonformale şi informale, din perspectiva învăţării pe tot parcursul vieţii.
Art. 2
(1)RNCP cuprinde calificările corespunzătoare nivelurilor de calificare 1, 2, 3, 4 şi 5, conform Cadrului naţional al calificărilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului naţional al calificărilor, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare calificări profesionale, specifice educaţiei şi formării profesionale.
(2)În RNCP sunt cuprinse calificările profesionale obţinute în sistemul de educaţie şi formare profesională în contexte de învăţare formale, nonformale şi informale, respectiv:
a)calificările obţinute în sistemul de învăţământ preuniversitar, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 844/2002 privind aprobarea nomenclatoarelor calificărilor profesionale pentru care se asigură pregătirea prin învăţământul preuniversitar, precum şi durata de şcolarizare, cu modificările şi completările ulterioare;
b)calificările obţinute în sistemul de formare profesională a adulţilor, aprobate prin Ordinul ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei şi al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 35/3.112/2004 pentru aprobarea Nomenclatorului calificărilor pentru care se pot organiza programe finalizate cu certificate de calificare, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea prevederilor Ordinului ministrului educaţiei naţionale nr. 3.973/2014 privind echivalarea nivelurilor de calificare obţinute prin sistemul naţional de învăţământ şi formarea profesională a adulţilor, anterior momentului intrării în vigoare a Cadrului naţional al calificărilor, cu nivelurile de calificare stabilite prin Cadrul naţional al calificărilor.
Art. 3
Înscrierea calificărilor prevăzute la art. 2 alin. (2) în RNCP se face potrivit Metodologiei de elaborare, actualizare şi gestionare a Registrului naţional al calificărilor profesionale din România, care se aprobă prin ordin comun al ministrului educaţiei naţionale şi al ministrului muncii şi justiţiei sociale, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.
Art. 4
În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a ordinului ministrului educaţiei naţionale şi al ministrului muncii şi justiţiei sociale, prevăzut la art. 3, se abrogă art. 4 alin. (2) lit. g) pct. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 12/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 16 ianuarie 2017, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 5
Structura RNCP este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
-****-

PRIM-MINISTRU

VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:

Ministrul educaţiei naţionale, interimar,

Rovana Plumb

p. Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

Adrian Marius Rîndunică,

secretar de stat

ANEXĂ:STRUCTURA Registrului naţional al calificărilor profesionale din România
(1)_

Informaţii generale

Descrierea calificării

Organismul de acordare a calificării

Asigurarea calităţii

Alte informaţii relevante privind calificarea

Titlul calificării

Domeniul educaţional conform ISCED 2013 F

Codul calificării

Nivel CNC

Nivel CEC

Fie

Cunoştinţe

 

Puncte de credit sau volum de muncă estimat a fi necesar pentru a obţine rezultatele învăţării

Organismul extern de asigurare a calităţii sau de reglementare

Diplomă/ Certificat şi suplimentul la diplomă/ certificat

Data revizuirii

Informaţii privind furnizorul

Legătura cu diferite ocupaţii sau sectoare de activitate

Aptitudini

Responsabilitate şi autonomie

Fie

Câmp ce permite introducerea unui text liber pentru a descrie ceea ce ar trebui să cunoască, să înţeleagă şi să fie capabil să facă cursantul

Ocupaţii care pot fi practicate pe piaţa muncii

Cod COR/ ISCO08

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

(2)Detalierea câmpurilor tabelului conform numărului coloanei:
1.Titlul calificării - se va completa cu denumirea calificării.
2.Domeniul educaţional conform ISCED 2013 F = se va completa cu denumirea domeniului educaţional detaliat având la bază ISCED 2013 F (ISCED - Standardul internaţional pentru educaţie).
3.Codul calificării - se va completa după forma: RO/XX/YYYY/ZZZ, unde XX = nivelul CNC (01-05), YYYY = domeniul educaţional detaliat conform ISCED 2013 F, ZZZ = numărul de ordine al calificării, cu valori de la 001 la 999.
4.Nivel CNC - se va completa cu nivelul corespunzător (1-5), CNC - Cadrul naţional al calificărilor.
5.Nivel CEC - se va completa cu nivelul corespunzător (1-5), CEC - Cadrul european al calificărilor.
6.Descrierea calificării - se va completa cu informaţii din fişa calificării.
7.Organismul de acordare a calificării - se va completa cu denumirea organismului de acordare a calificării (minister/ministere, universitate, după caz).
8.Puncte de credit sau volum de muncă estimat a fi necesar pentru a obţine rezultatele învăţării - durata programului de educaţie şi formare profesională exprimată în ore sau puncte de credit.
9.Organismul extern de asigurare a calităţii sau de reglementare - se menţionează instituţia care autorizează/acreditează programul de formare.
10.Diplomă/Certificat şi suplimentul la diplomă/certificat - se menţionează tipul de act de studii/calificare şi actul de aprobare a lui.
11.Data revizuirii - se menţionează data la care se aprobă revizuirea calificării conform dinamicii pieţei muncii.
12.Informaţii privind furnizorul - se va face trimitere la Registrul naţional al furnizorilor.
13.Ocupaţii care pot fi practicate pe piaţa muncii/Cod COR - se va completa denumirea ocupaţiei/ocupaţiilor, conform nomenclatorului Clasificarea ocupaţiilor din România (COR)/codul COR din 6 (şase) cifre corespunzător.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 988 din data de 22 noiembrie 2018