Capitolul i - Dispoziţii generale - Hotararea 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice
M.Of. 1061
În vigoare Versiune de la: 23 Noiembrie 2023
CAPITOLUL I:Dispoziţii generale
Art. 1
(1)Prezenta hotărâre reglementează etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico - economice pentru realizarea obiectivelor/proiectelor noi de investiţii în domeniul construcţiilor, a lucrărilor de intervenţii la construcţii existente şi a altor lucrări de investiţii, denumite în continuare obiective de investiţii, ale căror cheltuieli, destinate realizării de active fixe de natura domeniului public şi/sau privat al statului/unităţii administrativ-teritoriale ori de natura domeniului privat al persoanelor fizice şi/sau juridice, se finanţează total sau parţial din fonduri publice, respectiv din bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, Şi la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Documentaţiile prevăzute la alin (1) se elaborează, pe etape, astfel:
a)în etapa I:
(i)nota conceptuală;
(ii)tema de proiectare;
b)în etapa a II-a:
(i)studiul de prefezabilitate, după caz;
(ii)studiul de fezabilitate sau documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii, după caz;
c)în etapa a III-a:
(i)documentaţie tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de construire, denumită în continuare D.T.A.C./documentaţie tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de desfiinţare, denumită în continuare D.T.A.D.;
(i)documentaţie tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de construire, denumită în continuare D.T.A.C./documentaţie tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de desfiinţare, denumită în continuare D.T.A.D.;d)în etapa a IV-a:
(i)proiectul tehnic de execuţie.
Art. 2
În sensul prezentei hotărâri, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a)obiectiv/proiect de investiţii - rezultatul scontat la investirea de capital pe timp limitat, ca urmare a realizării unuia sau mai multor obiecte de investiţii, situate pe un amplasament distinct delimitat, care asigură satisfacerea cerinţelor formulate de beneficiarul investiţiei şi de investitor; în sintagma "obiectiv de investiţii" se cuprinde, după caz, obiectivul nou de investiţii, obiectivul mixt de investiţii sau intervenţie la construcţie existentă;
b)obiect de investiţii - parte a obiectivului de investiţii, cu funcţionalitate distinctă în cadrul ansamblului acestuia, care constă îh lucrări de construcţii pentru realizarea unor obiecte noi de investiţii sau în lucrări de intervenţii la construcţii existente;
c)obiectiv/proiect mixt de investiţii - obiectiv de investiţii care cuprinde lucrări de construcţii pentru realizarea unuia/mai multor obiecte noi de investiţii, precum şi lucrări de intervenţii asupra uneia/mai multor construcţii existente;
d)obiectiv/proiect major de investiţii - obiectiv de investiţii a cărui valoare totală estimată depăşeşte echivalentul a 75 milioane euro în cazul investiţiilor pentru promovarea sistemelor de transport durabile şi eliminarea blocajelor din cadrul infrastructurii reţelelor majore sau echivalentul a 50 milioane euro în cazul investiţiilor promovate în alte domenii;
e)intervenţie ia construcţie existentă - rezultatul scontat obţinut ca urmare a realizării de lucrări de intervenţii asupra uneia/mai multor construcţii existente, inclusiv instalaţiile aferente, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, republicată, efectuate în scopul asigurării, menţinerii şi/sau îmbunătăţirii cerinţelor fundamentale aplicabile construcţiilor, potrivit destinaţiei acestora:
f)investiţie publică - totalitatea cheltuielilor din fonduri publice, iniţiale sau ulterioare, destinate realizării de active fixe de natura domeniului public şi/sau privat al statului/unităţii administrativ-teritoriale, inclusiv înlocuirea activelor fixe uzate, precum şi cheltuielile ocazionate de înlocuirea acestora, care se finanţează total sau parţial din fondurile publice prevăzute la art. 1; se consideră investiţie publică şi totalitatea cheltuielilor de investiţii, iniţiale sau ulterioare, destinate realizării de active fixe de natura proprietăţii private a persoanelor fizice şi/sau juridice, inclusiv înlocuirea activelor fixe uzate, precum şi cheltuielile ocazionate de înlocuirea acestora, care se finanţează total sau parţial din fondurile publice prevăzute la art. 1;
g)investitor - entitate publică, persoană juridică sau fizică, ce efectuează cheltuieli de investiţii care se finanţează total sau parţial din fondurile publice prevăzute ia art. 1, având drept rezultat realizarea de obiective/proiecte de investiţii;
h)beneficiar al investiţiei - entitate publică, persoană juridică sau fizică, ce are un drept de execuţie a lucrărilor de construcţii potrivit prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
i)construcţie - clădire, lucrare de geniu civil sau lucrare specială de construcţii, respectiv orice lucrare de inginerie civilă, a cărei realizare constă în orice structură fixată în sau pe pământ, concepută şi executată pentru îndeplinirea ori menţinerea unor funcţii tehnice, economice, sociale sau ecologice, indiferent de specificul, importanţa, categoria şi clasa de importanţă, inclusiv utilajele, echipamentele şi instalaţiile tehnologice şi funcţionale aferente;
j)construcţie existentă - construcţie pentru care a fost admisă recepţia la terminarea lucrărilor sau construcţie care a fost înscrisă în cartea funciară;
k)construcţie nefinalizată - construcţie în diferite stadii de execuţie pentru care a fost sistată execuţia lucrărilor şi neefectuată recepţia la terminarea lucrărilor şi a cărei finalizare implică un rest de executat, fizic şi valoric;
l)soluţie tehnică - parte a scenariului/opţiunii tehnico - economic(e) din studiul de fezabilitate, respectiv din documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie, cuprinzând descrierea, din punct de vedere tehnic, constructiv, tehnologic şi funcţional-arhitectural, a principalelor lucrări pentru investiţia de bază, corelată cu nivelul tehnic, calitativ şi de performanţă ce rezultă din indicatorii tehnico-economici propuşi;
m)durata de execuţie a obiectivului de investiţii - perioada, exprimată în luni, cuprinsă între data stabilită de investitor pentru începerea lucrărilor de execuţie şi comunicată executantului şi data încheierii procesului-verbal privind admiterea recepţiei la terminarea lucrărilor;
n)durata de realizare a obiectivului de investiţii - perioada cuprinsă între data aprobării indicatorilor tehnico-economici ai investiţiei şi data procesului-verbal privind admiterea recepţiei finale;
o)durata de implementare a obiectivului de investiţii - perioada exprimată în luni cuprinsă între data aprobării notei conceptuale şi data încheierii procesului-verbal privind admiterea recepţiei finale.