Art. 2. - Hotararea 905/2017 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor
M.Of. 1005
În vigoare Versiune de la: 24 August 2019
Art. 2
(1)În registru se înregistrează, anterior începerii activităţii, datele menţionate la art. 1 pentru persoanele care urmează să desfăşoare activitate în baza unui contract individual de muncă încheiat potrivit prevederilor Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Fiecare dintre angajatorii prevăzuţi la art. 1 are obligaţia să transmită datele în registru, către inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi are sediul/domiciliul, în ordinea angajării. Răspunderea pentru corectitudinea datelor transmise în registru revine în exclusivitate angajatorului.
(3)Angajatorii care au înfiinţat sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică, cărora le-au delegat competenţa încadrării personalului, pot delega acestora şi competenţa înfiinţării registrului, completării şi transmiterii datelor în registru, în numele angajatorului, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
(4)Au obligaţia de a înfiinţa registrul, completa şi transmite datele în registru la inspectoratul teritorial de muncă şi misiunile diplomatice, oficiile consulare ale altor state în România, respectiv, după caz, reprezentanţele organizaţiilor internaţionale acreditate în România, institutele culturale şi reprezentanţele comerciale şi economice ale altor state în România, pentru personalul angajat local care are cetăţenia română sau reşedinţa permanentă în România.
(5)Angajatorii prevăzuţi la art. 1 lit. a) pot contracta serviciul de completare şi transmitere a datelor în registru prin încheierea de contracte de prestări servicii cu prestatori care îşi desfăşoară activitatea în condiţiile prevederilor legale în vigoare, inclusiv ale prevederilor privind protecţia datelor cu caracter personal.
(6)Completarea şi transmiterea datelor în registru se realizează de către una sau mai multe persoane nominalizate prin decizie scrisă de către angajatorii prevăzuţi la art. 1 lit. a), de către persoanele care au aceste atribuţii stabilite prin fişa postului în cazul angajatorilor prevăzuţi la art. 1 lit. b) şi de către prestatorii prevăzuţi la alin. (5).
(7)Prestatorii prevăzuţi la alin. (5) nu pot subcontracta, la rândul lor, serviciile de completare şi transmitere a datelor în registru încredinţate de angajator.
(8)Angajatorii prevăzuţi la art. 1 lit. a) au obligaţia de a notifica, în scris, inspectoratul teritorial de muncă, în a cărui rază teritorială îşi au sediul/domiciliul, despre încheierea contractelor de prestări servicii prevăzute la alin. (5), precum şi datele de identificare ale prestatorului, în termen de 3 zile lucrătoare de la data încheierii contractului de prestări de servicii.
(9)Contractarea serviciului de completare şi transmitere a datelor în registru nu exonerează angajatorul de obligaţiile stabilite de prezenta hotărâre.
(10)Angajatorii sau, după caz, prestatorii care completează şi transmit datele în registru au obligaţia să prelucreze datele cu caracter personal ale salariaţilor, cu respectarea prevederilor legale privind protecţia datelor cu caracter personal.
(11)Procedura şi actele pe care angajatorii sunt obligaţi să le prezinte la inspectoratul teritorial de muncă pentru obţinerea parolei necesare pentru completarea şi transmiterea datelor se stabilesc prin ordin comun al ministrului muncii şi justiţiei sociale şi al ministrului comunicaţiilor şi societăţii informaţionale.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (204)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (204)
- Decizie nr. RJ 989337e36/2023 din 11-apr-2023, Curtea de Apel Pitesti, ordonanta presedintiala (Litigii de munca)
- Decizie nr. RJ de345223d/2023 din 14-mar-2023, Curtea de Apel Pitesti, contestatie decizie de concediere (Litigii de munca)
- Sentinta nr. RJ 72e355858/2022 din 01-apr-2022, Tribunalul Bistrita Nasaud, anulare act (Litigii de munca)