Hotararea 876/2023 privind actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Sănătăţii prin Serviciul Judeţean de Ambulanţă Satu Mare, precum şi trecerea parţială a unei părţi dintr-un imobil din domeniul public în domeniul privat al statului, pentru scoaterea din funcţiune în vederea casării

M.Of. 862

În vigoare
Versiune de la: 25 Septembrie 2023
Hotararea 876/2023 privind actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Sănătăţii prin Serviciul Judeţean de Ambulanţă Satu Mare, precum şi trecerea parţială a unei părţi dintr-un imobil din domeniul public în domeniul privat al statului, pentru scoaterea din funcţiune în vederea casării
Dată act: 20-sept-2023
Emitent: Guvernul
Având în vedere prevederile art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 288 alin. (1) şi art. 361 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Se aprobă actualizarea valorilor de inventar ca urmare a reevaluării unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Sănătăţii prin Serviciul Judeţean de Ambulanţă Satu Mare, potrivit datelor prevăzute în anexa nr. 1.
Art. 2
(1)Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului a unei părţi din imobilul C3 înregistrat cu nr. MFP 163499, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2.
(2)Trecerea în domeniul privat al statului se face pentru scoaterea din funcţiune, în vederea casării părţii de imobil prevăzute la alin. (1).
(3)Imobilul cu nr. MFP 163499 care rămâne în proprietatea publică a statului după trecerea în domeniul privat al statului a părţii de imobil de la alin. (1) are valoarea de inventar şi datele de identificare prevăzute în anexa nr. 3.
Art. 3
Ministerul Sănătăţii îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor, va opera modificările în anexa nr. 15 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 4
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
-****-

PRIM-MINISTRU

ION-MARCEL CIOLACU

Contrasemnează:

Viceprim-ministru,

Marian Neacşu

p. Ministrul sănătăţii,

Adriana Pistol,

secretar de stat

Ministrul finanţelor,

Marcel-Ioan Boloş

ANEXA nr. 1:DATELE DE IDENTIFICARE ale bunurilor imobile din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Sănătăţii prin Serviciul Judeţean de Ambulanţă Satu Mare, pentru care se actualizează valoarea de inventar

Nr. MFP

Codul de clasificare

Denumirea bunului care face obiectul actului normativ

Datele de identificare ale imobilului

Valoarea de inventar(lei)

Descrierea tehnică

Adresa

1

2

3

4

5

6

Administratorul: Ministerul Sănătăţii prin Serviciul Judeţean de Ambulanţă Satu Mare - CUI 8069902

163496

8.28.08

Garaj auto 2, Negreşti-Oaş

C19 = P Sc = 112 mp CF nr. 108425

Localitatea Negreşti-Oaş, Str. Victoriei nr. 90, judeţul Satu Mare

10.415

163499

8.25.07

Clădire staţie de ambulanţe Tăşnad

Imobil compus din: sală de dispecerat, sală asistente, dormitor, garaj, WC

C3 = P

Sc = 293 mp

CF nr. 101524

Nr. cadastral 101524-C3

Localitatea Tăşnad, str. Nicolae Bălcescu nr. 23, judeţul Satu Mare

585.695

ANEXA nr. 2:DATELE DE IDENTIFICARE ale părţii de imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Sănătăţii prin Serviciul Judeţean de Ambulanţă Satu Mare, care trece din domeniul public în domeniul privat al statului, pentru scoaterea din funcţiune în vederea casării

Nr. MFP

Codul de clasificare

Denumirea bunului care face obiectul actului normativ

Datele de identificare ale imobilului

Valoarea de inventar(lei)

Descrierea tehnică

Adresa

1

2

3

4

5

6

Administratorul: Ministerul Sănătăţii prin Serviciul Judeţean de Ambulanţă Satu Mare - CUI 8069902

163499 parţial

8.25.07

Clădire staţie de ambulanţe Tăşnad

Sală de asistente

C3 = P

Sc = 36,62 mp

CF nr. 101524

Nr. cadastral 101524-C3

Localitatea Tăşnad, str. Nicolae Bălcescu nr. 23, judeţul Satu Mare

3.627

ANEXA nr. 3:DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilului care rămâne în proprietatea publică a statului după trecerea în domeniul privat al statului a părţii de imobil C3, identificat în CF 101524

Nr. MFP

Codul de clasificare

Denumirea bunului care face obiectul actului normativ

Datele de identificare ale imobilului

Valoarea de inventar(lei)

Descrierea tehnică

Adresa

1

2

3

4

5

6

Administratorul: Ministerul Sănătăţii prin Serviciul Judeţean de Ambulanţă Satu Mare - CUI 8069902

163499

8.25.07

Clădire staţie de ambulanţe Tăşnad

Imobil compus din: sală de dispecerat, dormitor, garaj, WC

C3 = P

Sc = 256,38 mp

CF nr. 101524

Nr. cadastral 101524-C3

Localitatea Tăşnad, str. Nicolae Bălcescu nr. 23, judeţul Satu Mare

582.068

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 862 din data de 25 septembrie 2023