Art. 4. - În îndeplinirea funcţiilor sale, ARCTIS are următoarele atribuţii principale: - Hotararea 790/2024 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Române de Cooperare Tehnologică şi Industrială pentru Securitate şi Apărare
M.Of. 653
În vigoare Versiune de la: 9 Iulie 2024
Art. 4
(1)În îndeplinirea funcţiilor sale, ARCTIS are următoarele atribuţii principale:
a)participă la procesul de analiză asupra necesităţii identificării de măsuri pentru protejarea intereselor esenţiale de securitate naţională ale României prin derularea de operaţiuni de cooperare tehnologică şi industrială;
b)participă la elaborarea raportului comun privind decizia asupra necesităţii introducerii de măsuri pentru protejarea intereselor esenţiale de securitate naţională ale României, care au ca scop menţinerea şi dezvoltarea capacităţilor tehnologice din industria naţională de apărare, dispuse pentru menţinerea şi dezvoltarea capacităţii operaţionale aparţinând forţelor sistemului naţional de apărare pentru situaţii de criză sau de război, în concordanţă cu eforturile NATO şi în complementaritate cu cele ale Uniunii Europene;
c)încheie acorduri de cooperare tehnologică şi industrială cu operatorii economici participanţi la o procedură de atribuire în domeniile apărării şi securităţii, având ca obiect stabilirea modalităţii de îndeplinire a obligaţiei de cooperare tehnologică şi industrială prin derularea de operaţiuni de cooperare tehnologică şi industrială;
d)stabileşte perioada de îndeplinire a obligaţiei de cooperare tehnologică şi industrială, precum şi prelungirile la aceasta prin semnarea unui act adiţional;
e)aprobă calendarul propus de contractant de îndeplinire a pragului de 50% din totalul obligaţiei de cooperare tehnologică şi industrială asumate şi, respectiv, 100% din totalul obligaţiei;
f)stabileşte dacă contractantul a îndeplinit pragul de 50% din totalul obligaţiei de cooperare tehnologică şi industrială asumate şi, respectiv, 100% din totalul obligaţiei asumate de contractant;
g)monitorizează derularea operaţiunilor de cooperare tehnologică şi industrială propuse de contractant în cadrul planului de cooperare tehnologică şi industrială şi aprobate de CSAT ca fiind necesare pentru protejarea intereselor esenţiale de securitate ale României;
h)efectuează la beneficiarii români ai operaţiunilor de cooperare tehnologică şi industrială, în măsura în care stabileşte că este necesar, evaluări privind corectitudinea executării obligaţiilor de cooperare tehnologică şi industrială;
i)stabileşte finalizarea operaţiunilor de cooperare tehnologică şi industrială şi îndeplinirea obligaţiei de cooperare tehnologică şi industrială;
j)furnizează informaţii operatorilor economici cu privire la procedurile legale în vigoare pentru încheierea acordurilor de cooperare tehnologică şi industrială, cu respectarea legislaţiei privind informaţiile clasificate;
k)colaborează cu autorităţile contractante pentru a asigura o bună corelare între prevederile contractelor de achiziţie şi cele ale acordurilor de cooperare tehnologică şi industrială;
l)elaborează şi promovează acte normative în domeniul de competenţă şi adoptă proceduri şi reglementări în domeniu;
m)asigură reprezentarea pe plan intern şi internaţional în domeniile sale de activitate;
n)elaborează un raport anual, în luna ianuarie a anului, prin care informează Guvernul privind situaţia derulării operaţiunilor de cooperare tehnologică şi industrială în domeniile apărării şi securităţii pentru anul anterior;
o)participă la forumuri economice, seminare şi conferinţe naţionale şi internaţionale.
(2)ARCTIS îndeplineşte orice alte atribuţii şi activităţi prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 124/2023.