Hotararea 771/2007 privind preluarea unui sector de drum judeţean din domeniul public al judeţului Cluj şi din administrarea Consiliului Judeţean Cluj - Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Cluj în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a activităţilor de interes naţional în domeniul administrării drumurilor naţionale, precum şi încadrarea acestuia în categoria funcţională a drumurilor naţionale

M.Of. 520

În vigoare
Versiune de la: 1 August 2007
Hotararea 771/2007 privind preluarea unui sector de drum judeţean din domeniul public al judeţului Cluj şi din administrarea Consiliului Judeţean Cluj - Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Cluj în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a activităţilor de interes naţional în domeniul administrării drumurilor naţionale, precum şi încadrarea acestuia în categoria funcţională a drumurilor naţionale
Dată act: 17-iul-2007
Emitent: Guvernul
Având în vedere prevederile art. 1 alin. (6) şi ai art. 3 alin. (1)-(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2003 pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administraţia Naţională a Drumurilor din România", aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 47/2004, cu modificările ulterioare,
ţinând cont de prevederile art. 221 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 9 alin. (2) şi al art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 12 şi 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
(1)Se aprobă preluarea unui sector de drum judeţean, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al judeţului Cluj şi din administrarea Consiliului Judeţean Cluj - Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Cluj în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a activităţilor de interes naţional în domeniul administrării drumurilor naţionale.
(2)Sectorul de drum preluat conform alin. (1) se încadrează în categoria funcţională a drumurilor naţionale.
Art. 2
Predarea-preluarea sectorului de drum prevăzut la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între Consiliul Judeţean Cluj şi Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Art. 3
Anexele nr. 1 şi 2 la Hotărârea Guvernului nr. 540/2000 privind aprobarea încadrării în categorii funcţionale a drumurilor publice şi a drumurilor de utilitate privată deschise circulaţiei publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 şi 338 bis din 20 iulie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează în mod corespunzător.
-****-

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul internelor şi reformei administrative,

Cristian David

Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor,

Laszlo Borbely

Ministrul transporturilor,

Ludovic Orban

Ministrul economiei şi finanţelor,

Varujan Vosganian

ANEXĂ:DATELE DE IDENTIFICARE a sectorului de drum judeţean care se preia din domeniul public al judeţului Cluj şi din administrarea Consiliului Judeţean Cluj - Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Cluj în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a activităţilor de interes naţional în domeniul administrării drumurilor naţionale, precum şi încadrarea acestuia în categoria funcţională a drumurilor naţionale

Denumirea sectorului de drum

Persoana juridică de la care se preia sectorul de drum

Persoana juridică la care se predă sectorul de drum

Lungimea totală a sectorului de drum judeţean şi poziţiile kilometrice

Indicativ vechi

Indicativ nou

Drum judeţean

Judeţul Cluj, din administrarea Consiliului Judeţean Cluj

Statul român, în administrarea Ministerului Transporturilor

3,200 km

(4+390-7+590)

DJ 105 S

DN 1 N

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 520 din data de 1 august 2007