Hotararea 753/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie

M.Of. 494

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 21 Iunie 2006
Hotararea 753/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie
Dată act: 3-iul-2003
Emitent: Guvernul
Având în vedere prevederile art. XVI din titlul III al cărţii a II-a din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei,
în temeiul art. 107 din Constituţie şi al art. 1 alin. (1) lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
(1)Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie, denumită în continuare Agenţie, se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea primului-ministru, finanţată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.
(2)Agenţia are ca scop realizarea Programului de guvernare în domeniul dezvoltării sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, a celui cooperatist şi în domeniul comerţului interior.
Art. 2
Agenţia are sediul în municipiul Bucureşti, str. Poteraşi nr. 11, sectorul 4.
Art. 3
Agenţia îndeplineşte următoarele funcţii:
a)de strategie, prin care se asigură fundamentarea, elaborarea şi aplicarea strategiei şi politicilor Guvernului în domeniul său de activitate;
b)de reglementare, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ şi instituţional necesar în vederea realizării obiectivelor şi programelor din domeniul său de activitate;
c)de administrare, prin care se asigură administrarea fondurilor bugetare şi a surselor financiare extrabugetare, precum şi distribuirea acestora în vederea asigurării dezvoltării sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, a sectorului cooperatist şi a comerţului interior;
d)de reprezentare, prin care se asigură în numele statului român, cu aprobarea Guvernului, reprezentarea pe plan intern şi extern în domeniul său de activitate;
e)de autoritate de stat, prin care se asigură urmărirea aplicării şi controlul respectării reglementărilor în domeniul său de activitate, precum şi al funcţionării instituţiilor şi organismelor care îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea sau în coordonarea sa.
f)de organism intermediar pentru Programul operaţional sectorial de creştere a competitivităţii economice.

Art. 4
(1)În exercitarea funcţiilor prevăzute la art. 3, Agenţia îndeplineşte următoarele atribuţii principale:
1.fundamentează şi coordonează elaborarea şi asigură aplicarea strategiei şi politicilor Guvernului în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii, cooperaţiei şi comerţului interior, în conformitate cu Programul de guvernare;
2.fundamentează şi elaborează strategia şi programul de reforme economico-sociale ale Guvernului în domeniul său de activitate;
3.participă împreună cu alte organe ale administraţiei publice cu atribuţii în domeniu şi organizaţii nonguvernamentale şi coordonează elaborarea de strategii în domeniul dezvoltării comerţului interior şi protecţiei consumatorului;
4.participă la elaborarea politicilor în vederea dezvoltării distribuţiei produselor şi serviciilor de piaţă şi asigură implementarea acestora;
5.realizează, împreună cu organele administraţiei publice locale, baza de date la nivel naţional privind structurile de distribuţie existente;
6.elaborează, propune Guvernului spre aprobare şi implementează programe pentru dezvoltarea şi susţinerea activităţii comerciale şi de prestări de servicii de piaţă;
7.asigură, prin Centrul de Formare şi Management pentru Comerţ, formarea profesională continuă şi pregătirea profesională a lucrătorilor din domeniul comerţului şi prestărilor de servicii de piaţă;
8.îndeplineşte atribuţiile privind eliberarea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru societăţile comerciale din domeniul comerţului interior;
9.elaborează şi propune spre adoptare Guvernului proiecte de acte normative în domeniul său de activitate şi avizează proiectele de acte normative ale altor organe ale administraţiei publice centrale de specialitate, care au impact asupra domeniului său de activitate;
10.propune Guvernului spre adoptare şi avizează proiecte de acte normative cu privire la comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă; cerinţe privind desfăşurarea activităţilor din sectorul comercial şi al serviciilor de piaţă, practici comerciale şi reguli generale de comercializare;
11.elaborează şi avizează, după caz, împreună cu alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, acte normative şi acorduri internaţionale în domeniul său de activitate, cu aprobarea Guvernului;
12.elaborează, implementează şi monitorizează programe pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, a organizaţiilor cooperatiste;
13.elaborează criteriile, priorităţile şi procedurile necesare în vederea desfăşurării programelor şi proiectelor din domeniul său de activitate şi le supune spre aprobare Guvernului;
14.derulează programe şi proiecte cu finanţare externă, prin înfiinţare de unităţi de management de proiect;
15.avizează documentaţiile pentru obţinerea de credite şi alte fonduri externe, cu garanţia statului sau cu garanţii bancare de stat, pentru finanţarea de programe şi proiecte specifice domeniului său de activitate;
16.asigură implementarea programelor din domeniul său de activitate, rezultate din acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte;
17.reprezintă Guvernul României în relaţia cu Uniunea Europeană şi cu alte organizaţii internaţionale, pentru elaborarea de politici şi programe privind domeniul său de activitate, scop în care:
a)colaborează la elaborarea programelor care vizează pregătirea aderării României la Uniunea Europeană şi urmăreşte transpunerea acestora în practică pentru domeniile de activitate ale Agenţiei;
b)stabileşte, în concordanţă cu Programul de guvernare, priorităţile de dezvoltare în domeniile de activitate ale Agenţiei, pe baza cărora se vor elabora propuneri de proiecte şi programe de finanţare din fondurile alocate de la bugetul de stat;
c)formulează propuneri pentru armonizarea actelor normative din domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii şi liberei circulaţii a serviciilor, altele decât cele financiare;
d)participă la elaborarea instrumentelor de monitorizare a programelor de dezvoltare din domeniul său de activitate;
e)participă la fundamentarea asistenţei de aderare în domeniul său de activitate şi la monitorizarea utilizării acesteia;
f)informează Ministerul Integrării Europene asupra derulării obiectivelor de integrare din domeniul său de activitate, prezentând informaţii, date şi alte lucrări solicitate;
g)participă la procesul de negociere şi la monitorizarea angajamentelor asumate în acest proces, atât în calitate de integratoare, cât şi ca participant în cadrul delegaţiilor sectoriale unde este nominalizată;
18.sprijină înfiinţarea şi activitatea asociaţiilor profesionale şi patronale din domeniul său de activitate şi asigură dialogul permanent cu acestea, cu mass-media şi cu societatea civilă, în scopul informării reciproce şi al perfecţionării cadrului legislativ existent;
19.asigură managementul financiar şi/sau tehnic al fondurilor alocate de la bugetul de stat şi al tuturor fondurilor interne şi externe, precum şi al fondurilor alocate României de Uniunea Europeană, inclusiv al fondurilor atrase până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, în domeniul său de activitate;
20.iniţiază măsuri şi implementează programe pentru stimularea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cooperaţiei şi comerţului interior în baza acordurilor încheiate cu instituţii similare din străinătate;

201.îndeplineşte, în calitate de organism intermediar pentru Programul operaţional sectorial de creştere a competitivităţii economice, în domeniul său de activitate, atribuţiile delegate de Ministerul Economiei şi Comerţului, Autoritatea de Management a Programului, referitoare la responsabilitatea managementului, implementării şi gestionării asistenţei financiare alocate prin acest program.

21.participă, împreună cu alte organe ale administraţiei publice de specialitate, şi coordonează elaborarea strategiilor şi programelor referitoare la dezvoltarea pieţei de desfacere la intern şi urmăreşte implementarea lor;
22.participă, împreună cu alte organe ale administraţiei publice de specialitate, la elaborarea şi implementarea politicilor de cercetare şi inovare în domeniile sale de activitate;
23.urmăreşte şi sprijină, în condiţiile legii, păstrarea climatului de concurenţă loială, protejarea intereselor consumatorilor de produse şi servicii şi ale agenţilor economici pe piaţa internă;
24.asigură elaborarea şi implementarea programelor şi proiectelor de promovare a sistemelor moderne de distribuţie şi a calităţii bunurilor de consum;
25.organizează activitatea de prelucrare şi gestionare de informaţii şi date în domeniul său de activitate, participând la sistemul informaţional naţional şi internaţional; elaborează materiale promoţionale şi publicaţii de specialitate în domeniul său de activitate;
26.fundamentează şi propune în proiectul de buget resursele financiare necesare realizării politicilor şi programelor în domeniu potrivit legii; gestionează aceste resurse şi evidenţiază periodic eficienţa utilizării lor;
27.reprezintă statul în exerciţiul tuturor drepturilor şi îndeplinirea tuturor obligaţiilor ce îi revin în calitate de acţionar unic al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii - S.A.;
28.primeşte şi rezolvă sau, după caz, transmite spre soluţionare celor în drept, potrivit competenţelor, sesizările persoanelor fizice şi juridice în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică;
29.administrează bunurile proprietate publică a statului pe care le deţine cu acest titlu şi exercită dreptul de proprietate privată asupra bunurilor dobândite în conformitate cu legea.
(2)Agenţia îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin acte normative pentru domeniul său de activitate, precum şi cele conferite expres sau care decurg din acorduri internaţionale la care România este parte.
(3)În exercitarea atribuţiilor sale, Agenţia colaborează cu ministerele şi autorităţi ale administraţiei publice centrale, autorităţi ale administraţiei publice locale, precum şi cu organizaţii de reprezentare a intereselor întreprinderilor mici şi mijlocii, cu persoane juridice sau fizice.

(4)În scopul îndeplinirii atribuţiilor sale, Agenţia are dreptul să solicite informaţii, în condiţiile legii, de la celelalte organe ale administraţiei publice centrale, de la autorităţile administraţiei publice locale, de la alte instituţii şi autorităţi publice, precum şi de la societăţile comerciale la care statul este acţionar sau asociat, acestea având obligaţia de a furniza datele solicitate.

Art. 41
(1)În subordinea Agenţiei se înfiinţează şi funcţionează oficii teritoriale pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi cooperaţie, ca unităţi cu personalitate juridică, finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat. Conducerea acestora se asigură de către un director executiv pentru fiecare oficiu.
(2)Regulamentul de organizare şi funcţionare, precum şi statele de funcţii ale oficiilor teritoriale se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei.
(3)Activitatea oficiilor teritoriale se poate desfăşura în spaţii închiriate în condiţiile legii.
Art. 42
(1)Atribuţiile de organism intermediar pentru Programul operaţional sectorial de creştere a competitivităţii economice vor fi îndeplinite de Direcţia generală pentru gestionarea fondurilor comunitare.

(2)Organismul intermediar pentru Programul operaţional sectorial de creştere a competitivităţii economice va îndeplini atribuţiile delegate de către Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial de creştere a competitivităţii economice şi/sau autorităţile de plată, prin acordul părţilor implicate.
(3)Organismul intermediar pentru Programul operaţional sectorial de creştere a competitivităţii economice funcţionează cu un număr total de 50 de posturi, asigurat din numărul total de posturi existente la nivelul Agenţiei.

(4)Structura organizatorică a Organismului intermediar pentru Programul operaţional sectorial de creştere a competitivităţii economice se definitivează în trimestrul al doilea al anului 2006, iar personalul se asigură din personalul angajat al Agenţiei Naţionale pentru întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie pe baza ordinului de numire emis de preşedinte.

Art. 5
(1)Agenţia este condusă de un preşedinte, cu rang de secretar de stat, ajutat de un vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, numiţi prin decizie a primului-ministru.
(2)Preşedintele conduce activitatea Agenţiei şi o reprezintă în raporturile cu Guvernul, cu ministerele, cu alte autorităţi ale administraţiei publice, cu organizaţii, precum şi în raporturile cu persoane fizice şi juridice, române sau străine.
(3)Preşedintele poate participa ca invitat la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme din domeniul de activitate al Agenţiei.
(4)În exercitarea atribuţiilor sale preşedintele emite ordine şi instrucţiuni. Ordinele şi instrucţiunile cu caracter normativ se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în condiţiile legii.
(5)Preşedintele este ordonator secundar de credite.

Art. 6
(1)Agenţia are un secretar general, înalt funcţionar public, numit în condiţiile legii.
(2)Secretarul general îndeplineşte atribuţiile prevăzute la art. 49 alin. (2) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor.
(3)Secretarul general al Agenţiei poate îndeplini şi alte însărcinări prevăzute de regulamentul de organizare şi funcţionare al acesteia ori încredinţate de preşedinte.
Art. 7
(1)Structura organizatorică a Agenţiei este prevăzută în anexa nr. 1. În cadrul acesteia, prin ordin al preşedintelui, se pot organiza şi alte servicii, birouri şi colective temporare de lucru, în condiţiile legii.
(2)Coordonarea şi atribuţiile compartimentelor din cadrul Agenţiei se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare, care se aprobă prin ordin al preşedintelui.
Art. 8
(1)Statul de funcţii şi structura posturilor pe compartimente, încadrarea personalului, modificarea, suspendarea sau încetarea raporturilor de serviciu ori, după caz, a raporturilor de muncă se fac prin ordin al preşedintelui Agenţiei.
(2)Numărul maxim de posturi al Agenţiei este de 99, exclusiv demnitarii.
(3)Atribuţiile, sarcinile şi răspunderile personalului încadrat în Agenţie se stabilesc prin fişa postului.
Art. 81
(1)Numărul maxim de posturi pentru fiecare oficiu teritorial pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi cooperaţie din subordinea Agenţiei este de 15.
(2)Personalul din oficiile teritoriale pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi cooperaţie este salarizat potrivit prevederilor legale aplicabile personalului din serviciile descentralizate ale administraţiei publice centrale.

Art. 9
(1)Agenţia va prelua în subordinea sa, de la Ministerul pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie, Centrul de Formare şi Management pentru Comerţ, unitate cu personalitate juridică, cu finanţare din venituri proprii, potrivit anexei nr. 2.
(2)Structura organizatorică şi bugetul unităţii prevăzute la alin. (1) se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei.
Art. 10
Pentru anul 2003 Agenţia preia programele, contractele şi bugetul fostului Minister pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie.
Art. 11
(1)Personalul fostului Minister pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie va fi preluat de Agenţie în termen de maximum 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri şi se consideră transferat începând cu aceeaşi dată.
(2)Salarizarea personalului se realizează conform legislaţiei în vigoare.
Art. 12
(1)Imobilul situat în municipiul Bucureşti, str. Poteraşi nr. 11, sectorul 4, aflat în administrarea fostului Minister pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie, se transmite pe bază de protocol în administrarea Agenţiei în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
(2)Agenţia va prelua pe bază de protocol de predare-primire de la fostul Minister pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, mijloacele fixe şi obiectele de inventar din dotarea imobilului prevăzut la alin. (1).
(3)Agenţia are în dotare un număr de autoturisme stabilit potrivit reglementărilor în vigoare.
Art. 13
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
-****-

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

Ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului,

Petru Şerban Mihăilescu

Ministrul administraţiei şi internelor,

Ioan Rus

Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,

Elena Dumitru

Ministrul integrării europene,

Hildegard Carola Puwak

Ministrul finanţelor publice,

Mihai Nicolae Tănăsescu

ANEXA Nr. 1:STRUCTURA ORGANIZATORICĂ a Agenţiei Naţionale pentru întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie
Numărul maxim de posturi = 99, exclusiv demnitarii şi posturile aferente oficiilor teritoriale
Poză
*) Se organizează la nivel de direcţie.
**) Se organizează la nivel de birou.

ANEXA Nr. 2:UNITATEA CU PERSONALITATE JURIDICĂ care funcţionează în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie
Cu finanţare din venituri proprii:
- Centrul de Formare şi Management pentru Comerţ, cu sediul în Bucureşti, Şos. Viilor nr. 38, sectorul 5.

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 494 din data de 9 iulie 2003