Art. 66. - Hotararea 706/2006 pentru aprobarea Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate şi pentru aprobarea listei cuprinzând denumirile comune internaţionale ale medicamentelor din Nomenclatorul medicamentelor de uz uman, de care beneficiază asiguraţii în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală

M.Of. 482

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 22 Noiembrie 2006
Art. 66
Spitalele vor acoperi din sumele obţinute conform art. 65. cu excepţia sumelor pentru medicamente şi materiale specifice precum şi pentru servicii de dializă, acoperite prin subprogramelor din cadrul programului naţional cu scop curativ, toate cheltuielile, potrivit legii, inclusiv pentru:
a)investigaţiile paraclinice pentru bolnavii internaţi, efectuate în alte unităţi spitaliceşti sau în unităţi ambulatorii de specialitate, în situaţiile în care spitalul respectiv nu deţine dotarea necesară;
b)dispensarele medicale care, datorită lipsei unui medic, nu s-au putut constitui în cabinete medicale organizate conform Ordonanţei Guvernului nr. 124/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi care rămân în structura unităţilor sanitare cu paturi la care sunt arondate, în condiţiile stabilite prin norme;
c)transport interspitalicesc pentru asiguraţii internaţi care necesită condiţii suplimentare de stabilire a diagnosticului din punct de vedere al consultaţiilor şi investigaţiilor paraclinice;
d)servicii hoteliere (cazare şi masă) pentru însoţitorii copiilor bolnavi în vârstă de până la 3 ani, precum şi pentru însoţitorii persoanelor cu handicap grav, în condiţiile stabilite prin norme.