Art. 19. - Hotararea 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

M.Of. 473

În vigoare
Versiune de la: 6 Decembrie 2024
Art. 19
(1)Personalul Agenţiei din cadrul Direcţiei generale antifraudă fiscală care ocupă funcţii publice specifice poartă, în timpul serviciului, uniformă, însemne distinctive, ecusoane şi alte mijloace tehnice utilizate ca mijloc individual de apărare, protecţie şi comunicare, care se atribuie gratuit. Uniforma şi celelalte dotări prevăzute de prezenta hotărâre pot fi utilizate numai în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, în condiţiile prevăzute în regulamentul de organizare şi funcţionare. În anumite situaţii, în realizarea atribuţiilor de serviciu, personalul care ocupă funcţii publice specifice poate îmbrăca ţinuta civilă.

(2)Personalul prevăzut la alin. (1) este în permanenţă la dispoziţia serviciului.
(3)[textul din Art. 19, alin. (3) din capitolul I, sectiunea 5, subsectiunea 1 a fost abrogat la 27-mai-2024 de Art. I, punctul 17. din Hotarirea 565/2024]
(4)Regulamentul privind normele generale şi speciale de dotare a personalului care ocupă funcţii publice specifice în cadrul Direcţiei generale antifraudă fiscală, modelul uniformei de serviciu, al însemnelor distinctive, accesoriile care însoţesc portul acesteia, durata normală de utilizare, condiţiile de acordare şi personalul care beneficiază de uniformă se regăsesc în anexele nr. 3 şi 4.

(5)Modelul legitimaţiei de control/serviciu şi al ordinului de serviciu permanent se regăsesc în anexa nr. 3.
(6)Mijloacele tehnice, echipamentele de autoapărare, de protecţie şi de comunicare şi alte mijloace speciale de dotare sunt prevăzute în anexa nr. 5, iar achiziţionarea acestora se face în condiţiile legii.
(7)[textul din Art. 19, alin. (7) din capitolul I, sectiunea 5, subsectiunea 1 a fost abrogat la 27-mai-2024 de Art. I, punctul 17. din Hotarirea 565/2024]
(8)Până la asigurarea condiţiilor materiale şi financiare pentru dotările prevăzute la alin. (1), (2), (4)-(6), precum şi până la expirarea duratei de serviciu a echipamentului, personalul Direcţiei generale antifraudă fiscală utilizează dotările existente sau alte echipamente puse la dispoziţie pe bază de redistribuire.