Art. 14. - Hotararea 46/2000 privind atributiile si structura organizatorica ale Agentiei Domeniilor Statului

M.Of. 30

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 26 Ianuarie 2000
Art. 14
(1)Veniturile obţinute de Agenţia Domeniilor Statului din concesionarea terenurilor agricole şi a terenurilor aflate permanent sub luciu de apă, proprietate publică şi privată a statului, din vânzarea terenurilor agricole aparţinând domeniului privat al statului, precum şi din dobânzi şi chirii se depun în conturi purtătoare de dobânzi, deschise la trezoreria statului, şi se constituie într-un fond special, denumit "Dezvoltarea agriculturii româneşti", la dispoziţia Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei.
(2)Redevenţa aferentă contractelor de concesiune, încheiate de Agenţia Domeniilor Statului se varsă în fondul special "Dezvoltarea agriculturii româneşti" trimestrial, în ultima lună a trimestrului.
(3)Dobânda plătită de trezoreria statului Agenţiei Domeniilor Statului se va stabili prin convenţie încheiată între părţi, în condiţiile legii.
(4)Programele de dezvoltare, programele de dezvoltare a pieţelor interne şi externe, programele de cercetare, programele de dezvoltare a micilor fermieri şi alte programe, inclusiv cele de restructurare, se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii şi alimentaţiei şi se publică în Monitorul Oficial al României.
(5)Finanţarea programelor prevăzute la alin. (4) se face din fondul special "Dezvoltarea agriculturii româneşti" cu aprobarea ministrului agriculturii şi alimentaţiei.