Nou Hotararea 34/2026 privind aprobarea modelului steagului oraşului Miercurea Nirajului, judeţul Mureş
M.Of. 63
În vigoare Versiune de la: 27 Ianuarie 2026
Hotararea 34/2026 privind aprobarea modelului steagului oraşului Miercurea Nirajului, judeţul Mureş
Dată act: 22-ian-2026
Emitent: Guvernul
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 2 alin. (2) şi art. 3 alin. (4) din Legea nr. 141/2015 privind arborarea şi folosirea de către unităţile administrativ-teritoriale a steagurilor proprii,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
(1)Se aprobă modelul steagului oraşului Miercurea Nirajului, judeţul Mureş, prevăzut în anexa nr. 1.
(2)Descrierea şi semnificaţiile elementelor însumate ale modelului steagului oraşului Miercurea Nirajului, judeţul Mureş, sunt prevăzute în anexa nr. 2.
(3)Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
-****-
PRIM-MINISTRU ILIE-GAVRIL BOLOJAN Contrasemnează: Viceprim-ministru, Tanczos Barna Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Cseke Attila-Zoltan |
ANEXA nr. 1:MODELUL STEAGULUI oraşului Miercurea Nirajului, judeţul Mureş


ANEXA nr. 2:DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE elementelor însumate ale modelului steagului oraşului Miercurea Nirajului, judeţul Mureş
I.Descrierea modelului steagului
Steagul oraşului Miercurea Nirajului este format dintr-o pânză dreptunghiulară cu proporţia între lăţimea şi lungimea steagului de 2/3, cu câmp de culoare alb, încărcat cu stema oraşului. În partea de sus, deasupra stemei, sunt inscripţionate statutul şi denumirea localităţii "Oraşul Miercurea Nirajului", iar jos, sub stemă, statutul şi denumirea în limba maghiară "Nyaradszereda Varos", cu litere de culoare albastră.
II.Semnificaţiile elementelor şi ale culorilor modelului steagului
1.Descrierea stemei
Stema oraşului Miercurea Nirajului se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, în al cărui câmp albastru se află un leu, întors spre dextra, rampant şi leopardat, de aur, cu limba roşie scoasă, ţinând cu laba dextră ridicată o săgeată de argint, care trece prin ochii animalului, de la dextra la senestra. Talpa scutului este tăiată printr-o bandă undată, de argint.
Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu trei turnuri crenelate.
2.Semnificaţiile elementelor însumate
Elementul heraldic derivă din stema familiei Bocskai şi aminteşte de faptul că Ştefan Bocskai a fost ales principe al Transilvaniei la Miercurea Nirajului la 21 februarie 1605. Banda undată simbolizează râul Niraj, care străbate oraşul şi de la care derivă denumirea sa.
Coroana murală cu trei turnuri crenelate semnifică faptul că localitatea are rangul de oraş.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 63 din data de 27 ianuarie 2026