Art. 6. - Hotararea 32/2011 privind desemnarea Biroului pentru prevenirea criminalităţii şi de cooperare cu oficiile de recuperare a creanţelor din statele membre ale Uniunii Europene din cadrul Ministerului Justiţiei, în calitate de oficiu naţional pentru recuperarea creanţelor în domeniul urmăririi şi identificării produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracţiunile

M.Of. 51

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 25 Martie 2014
Art. 6
(1)În cazul în care, pentru a obţine anumite date şi informaţii necesare îndeplinirii atribuţiilor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a), este necesară o autorizaţie specială, Biroul are obligaţia de a depune toate diligentele pentru obţinerea respectivei autorizaţii, în condiţiile legii.
(2)În cazul în care datele şi informaţiile solicitate sunt obţinute de la un alt stat membru al Uniunii Europene sau o ţară terţă şi sunt supuse principiului specialităţii, transmiterea acestora către oficiul ori autoritatea solicitanta se poate face numai după obţinerea acordului statului membru al Uniunii Europene sau al ţării terţe care le-a comunicat.