Art. 3. - Art. 3: Cadrul de funcţionare a mecanismului de sprijin CfD - Hotararea 318/2024 privind aprobarea cadrului general pentru implementarea şi funcţionarea mecanismului de sprijin prin contracte pentru diferenţă pentru tehnologiile cu emisii reduse de carbon

M.Of. 333 bis

În vigoare
Versiune de la: 27 Noiembrie 2025
Art. 3: Cadrul de funcţionare a mecanismului de sprijin CfD
(1)Pentru tehnologiile specificate la art. 2 pct. 44, ministerul de resort elaborează scheme de ajutor de stat CfD sau acordă ajutor de stat CfD ad-hoc, care se supun autorizării Comisiei Europene, iar calendarul oricărei licitaţii CfD asociate unei scheme de ajutor de stat este supus unei astfel de autorizări.
(2)În cazul schemei CfD, contractul CfD este acordat solicitantului prin participarea acestuia la o licitaţie CfD desfăşurată în baza unei scheme CfD, în funcţie de rezultatul acesteia.
(3)În cazul ajutorului de stat CfD ad-hoc, ministerul de resort, cu sprijinul contrapărţii CfD, poate acorda un contract CfD ad-hoc pentru proiectul de producere de energie electrică pentru care, datorită specificului tehnologiei, nu se poate aplica un proces de selecţie competitivă. Termenii şi condiţiile contractului CfD ad-hoc sunt stabiliţi prin negociere directă şi sunt supuşi obţinerii deciziei de autorizare a ajutorului de stat din partea Comisiei Europene, după notificarea ajutorului de stat CfD ad-hoc.
(4)Un contract CfD este încheiat între contrapartea CfD şi un beneficiar CfD şi determină plata pentru diferenţă CfD între contrapartea CfD şi un beneficiar CfD.
(5)În cazul schemei CfD, preţul de exercitare pentru un contract CfD este determinat prin licitaţie CfD, iar în cazul unui ajutor de stat CfD ad-hoc, preţul de exercitare pentru un contract CfD ad-hoc este determinat prin negociere.
(6)Preţul de exercitare pentru un contract CfD atribuit prin intermediul unei licitaţii CfD nu poate depăşi preţul maxim de exercitare specificat în ordinul de iniţiere a unei licitaţii CfD.
(7)ANRE calculează şi stabileşte preţul de referinţă în conformitate cu formula prevăzută în contractul CfD şi cu metodologia elaborată şi aprobată prin ordin al preşedintelui.
(8)Contrapartea CfD este responsabilă pentru calcularea şi procesarea plăţii pentru diferenţă CfD în conformitate cu termenii contractului CfD, astfel încât această plată să poată fi efectuată fie de către beneficiarul CfD, fie de către contrapartea CfD, în fiecare caz către cealaltă parte, în funcţie de diferenţa dintre preţul de exercitare şi preţul de referinţă, astfel cum este prevăzut în contractul CfD.
(9)Beneficiarul CfD nu primeşte plata pentru diferenţă CfD pentru cantitatea de energie electrică livrată în Sistemul electroenergetic naţional în toate perioadele în care preţul per interval de decontare din respectiva piaţă angro sau, după caz, media preţurilor de pe pieţele angro relevante, utilizată pentru determinarea preţului de referinţă corespunzător producţiei livrate, este negativ(ă).
(10)Orice schemă CfD sau ajutor de stat CfD ad-hoc şi orice contract CfD aferent se supun autorizării şi fac obiectul deciziei de autorizare a ajutorului de stat din partea Comisiei Europene, iar orice drepturi şi obligaţii rezultate din semnarea unui contract CfD se amână a fi exercitate sau prestate până la obţinerea deciziei de autorizare a ajutorului de stat din partea Comisiei Europene, în urma notificării schemei CfD sau, după caz, a ajutorului de stat CfD ad-hoc. În cazul în care a fost obţinută decizia de autorizare a ajutorului de stat din partea Comisiei Europene care vizează o schemă CfD sau un ajutor de stat CfD ad-hoc şi contractul CfD aferent acestora, schema şi contractul CfD rămân în permanenţă supuse deciziei Comisiei Europene privind ajutorul de stat şi se suspendă automat în cazul în care şi în măsura în care această decizie este suspendată sau revocată.
(11)În cazul în care ministerul de resort identifică o neconformitate în ceea ce priveşte ajutorul de stat, acesta va întreprinde toate demersurile necesare pentru remedierea neconformităţii sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, pentru recuperarea ajutorului acordat, inclusiv a dobânzilor aferente, calculate în condiţiile capitolului VI "Rambursarea, recuperarea, suspendarea sau recuperarea provizorie a ajutorului de stat sau de minimis dispusă de Comisia Europeană" din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale normelor europene în domeniul recuperării ajutoarelor de stat.
(12)În cazul în care un litigiu între contrapartea CfD şi beneficiar, care decurge din sau în legătură cu contractul CfD, inclusiv orice problemă privind existenţa, validitatea sau încetarea acestuia, precum şi executarea specifică a obligaţiilor cuprinse în acesta, se supune şi se soluţionează definitiv prin arbitraj în conformitate cu regulile de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.