Art. 4. - Hotararea 274/2013 privind acordarea ajutoarelor de minimis pentru investiţiile realizate de întreprinderile mici şi mijlocii

M.Of. 305

În vigoare
Versiune de la: 30 Octombrie 2015
Art. 4
Beneficiarii ajutorului de minimis în temeiul prezentei hotărâri sunt întreprinderile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a)sunt înregistrate potrivit prevederilor Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, cu modificările şi completările ulterioare, sunt încadrate în categoria IMM-urilor, conform prevederilor Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, şi au sediul şi îşi desfăşoară activitatea în România;
b)au cel puţin un an calendaristic de la înfiinţare la data completării on-line a formularului de înscriere şi codul CAEN pentru care solicită finanţare este autorizat, în condiţiile legii, cu cel puţin 3 luni înaintea datei completării on-line a formularului de înscriere;

c)nu au primit ajutoare de minimis pe o perioadă de 3 ani fiscali consecutivi, anul fiscal în curs şi 2 ani anteriori, sau, dacă au primit ajutoare de minimis în această perioadă, acestea cumulate nu depăşesc plafonul echivalent în lei a 200.000 euro, respectiv a 100.000 euro în cazul întreprinderilor care desfăşoară activitate în domeniul transportului rutier, indiferent de sursa de finanţare;
d)prezintă un plan de investiţii pentru care se solicită finanţarea, cu evidenţierea cheltuielilor eligibile;
e)[textul din Art. 4, litera E. din capitolul II a fost abrogat la 11-nov-2013 de Art. 1, punctul 3. din Hotarirea 848/2013]
f)prezintă un angajament ferm privind menţinerea locurilor de muncă existente la data înregistrării cererii de acord pentru finanţare, precum şi crearea până la finalizarea investiţiei şi menţinerea, pe o perioadă de minimum 3 ani de la finalizarea investiţiei, a locurilor de muncă pentru persoane care nu au avut contract individual de muncă în ultimele 3 luni. În condiţiile în care locurile de muncă create pentru absolvenţii învăţământului universitar din promoţia 2013 rămân vacante prin încetarea contractelor de muncă, beneficiarul ajutorului de minimis poate angaja pe locurile de muncă vacante şi absolvenţi ai învăţământului universitar din promoţiile 2013-2018, care nu au avut contract individual de muncă în ultimele 3 luni, cu respectarea prevederilor art. 3 alin. (6) din anexă;

g)nu înregistrează debite restante la bugetele componente ale bugetului general consolidat;
h)nu se află în stare de dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, executare silită, închidere operaţională, insolvenţă, faliment sau suspendare temporară a activităţii;

i)nu intră în categoria "întreprinderilor în dificultate" potrivit prevederilor cap. 2 secţiunea 2.1 din Comunicarea Comisiei - Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate (2004/C 244/02), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 244 din 1 octombrie 2004;
j)nu au fost emise împotriva lor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care asemenea decizii au fost emise, acestea au fost executate.