§ 232. - Hotararea 2/2007 în Cauza Dumitru Popescu împotriva României (nr. 2)

M.Of. 830

În vigoare
Versiune de la: 5 Decembrie 2007
96. În ceea ce priveşte faptul că instanţele naţionale au omis să se pronunţe în mod expres asupra unui temei de drept invocat de reclamant în legătură cu incompatibilitatea art. 911-5 din CPP cu art. 8 din Convenţie, Guvernul arată că această chestiune a fost soluţionată prin Decizia Curţii Constituţionale din 3 februarie 2000, care a respins excepţia de neconstituţionalitate a articolului prevăzut mai sus, pe motiv că acesta era compatibil cu Constituţia şi cu art. 8 din Convenţie. Or, din moment ce o astfel de decizie avea un caracter definitiv şi era obligatorie erga omes începând de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I (la data de 17 aprilie 2000), astfel cum reiese din Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, faptul că instanţele naţionale, în special Curtea Supremă de Justiţie, nu au revenit asupra dispoziţiilor sale nu era de natură să îl priveze pe reclamant de garanţiile asociate dreptului la un proces echitabil, mai exact dreptul de a prezenta argumente şi de a obţine un răspuns motivat pentru fiecare dintre ele.