§ 154. - Hotararea 2/2007 în Cauza Dumitru Popescu împotriva României (nr. 2)
M.Of. 830
În vigoare Versiune de la: 5 Decembrie 2007
48. În acest sens, Curtea reaminteşte că obiectul cauzei pe care trebuie să o soluţioneze în fond a fost stabilit prin decizia sa asupra admisibilităţii şi că, în principiu, nu are competenţa necesară pentru a analiza capetele de cerere declarate inadmisibile (a se vedea, în special, Lamanna împotriva Austriei, nr. 28.923/95, § 23, 10 iulie 2001, şi, mutatis mutandis, Thlimmenos împotriva Greciei [MC], nr. 34.369/97, § 28, CEDO 2000-IV). Prin Decizia sa din data de 22 septembrie 2005, Curtea nu a declarat admisibile decât capetele de cerere întemeiate de reclamant pe dispoziţiile art. 6 § 1 şi 8 din Convenţie, referitoare la interceptarea convorbirilor sale telefonice şi la utilizarea transcrierii lor ca probă în cadrul procesului penal îndreptat împotriva sa. În ceea ce priveşte capătul de cerere raportat la art. 6 § 1 din Convenţie, pe care Camera l-a declarat admisibil, unul din principalele argumente invocate de reclamant la momentul respectiv - şi pe care Curtea îl va analiza mai jos - era faptul că instanţele naţionale omiseseră să se pronunţe asupra unui temei de drept invocat în mod expres de avocatul său, referitor la incompatibilitatea legislaţiei naţionale ce autoriza, la momentul respectiv, ascultările convorbirilor telefonice, cu dispoziţiile art. 8 din Convenţie.