Art. 5. - Hotararea 2/2004 privind întocmirea listelor de candidaţi şi a celorlalte documente care însoţesc lista

M.Of. 970

În vigoare
Versiune de la: 22 Octombrie 2004
Art. 5
(1)În cazul candidaţilor independenţi, în afara declaraţiilor prevăzute la art. 2, 3 şi 4, se va depune şi lista susţinătorilor, care va fi întocmită potrivit modelului aprobat prin anexa nr. 7 la Hotărârea Guvernului nr. 1.613/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 917 din 8 octombrie 2004.
(2)Lista susţinătorilor se depune în 4 exemplare, un exemplar original şi 3 copii.
(3)Numărul susţinătorilor se stabileşte de biroul electoral de circumscripţie, în funcţie de numărul alegătorilor cuprinşi în lista electorală permanentă din circumscripţie. În acest scop, primarii vor comunica preşedintelui biroului electoral de circumscripţie numărul alegătorilor din listele electorale permanente, în termen de 24 de ore de la solicitare.
(4)Candidatura se depune personal de candidat, care va semna o cerere adresată biroului electoral de circumscripţie. Cererea va cuprinde datele menţionate la art. 44 alin. (8) din Legea nr. 373/2004.