Art. 7. - Comisia prevăzută la alin. (1) se constituie prin ordin ai preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi are următoarea componenţă: - Hotararea 1344/2007 privind normele de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină

M.Of. 768

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 14 Aprilie 2009
Art. 7
(1)Prin excepţie de la prevederile art. 3 şi 6, se constituie la nivel naţional o comisie de disciplină pentru analizarea şi propunerea modului de soluţionare a sesizării privitoare la faptele secretarilor judeţelor şi ale secretarului municipiului Bucureşti.
(2)Comisia prevăzută la alin. (1) se constituie prin ordin ai preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi are următoarea componenţă:
a)un funcţionar public din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative;
b)un funcţionar public din cadrul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, denumită în continuare Agenţia;
c)un secretar al judeţului, desemnat de majoritatea secretarilor judeţelor şi de secretarul municipiului Bucureşti.
(3)Comisia de disciplină prevăzută la alin, (1) are un secretar titular şi un secretar supleant, numiţi prin actul administrativ prevăzut la aiin. (2), la propunerea majorităţii funcţionarilor publici pentru care este constituită comisia de disciplină, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului. Secretarul titular al comisiei de disciplină şi secretarul supleant nu sunt membri ai comisiei de disciplină.
(4)Prevederile art. 4 alin. (2)-(4) se aplică în mod corespunzător.
(5)Comisia prevăzută la alin. (1) îşi desfăşoară activitatea la sediul Agenţiei.