Capitolul iv - Aplicarea şi contestarea sancţiunii disciplinare - Hotararea 1344/2007 privind normele de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină

M.Of. 768

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 14 Aprilie 2009
CAPITOLUL IV:Aplicarea şi contestarea sancţiunii disciplinare
Art. 50
(1)În termen de 10 zile calendaristice de la data primirii raportului comisiei de disciplină, persoana care are competenţa legală de a aplica sancţiunea disciplinară va emite actul administrativ de sancţionare.
(2)În cazul în care persoana care are competenţa legală de a aplica sancţiunea disciplinară aplică o altă sancţiune decât cea propusă de comisia de disciplină, are obligaţia de a motiva această decizie.
(3)Sub sancţiunea nulităţii absolute, actul administrativ de sancţionare va cuprinde în mod obligatoriu:
a)descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b)temeiul legal în baza căruia se aplică sancţiunea disciplinară;
c)motivul pentru care a fost aplicată o altă sancţiune decât cea propusă de comisia de disciplină, în situaţia prevăzută la alin. (2);
d)termenul în care sancţiunea disciplinară poate fi contestată;
e)instanţa competentă la care poate fi contestat actul administrativ prin care s-a dispus sancţiunea disciplinară.
(4)La actul administrativ de sancţionare prevăzut la alin. (3) se anexează raportul comisiei de disciplină, sub sancţiunea nulităţii absolute.
(5)Actul administrativ de sancţionare se comunică în termen de maximum 5 zile calendaristice de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1):
a)compartimentelor cu atribuţii în domeniul resurselor umane din cadrul instituţiei sau autorităţii publice în cadrul căreia
îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public a cărui faptă a fost sesizată ca abatere disciplinară;
b)comisiei de disciplină care a elaborat şi transmis raportul;
c)funcţionarului public a cărui faptă a fost sesizată ca abatere disciplinară;
d)persoanei care a formulat sesizarea.
Art. 51
Funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea disciplinară aplicată o poate contesta, în condiţiile legii, la instanţa de contencios administrativ competentă.