Art. 28. - Sesizarea se formulează în scris şi trebuie să cuprindă următoarele elemente: - Hotararea 1344/2007 privind normele de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină

M.Of. 768

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 14 Aprilie 2009
Art. 28
(1)Sesizarea se formulează în scris şi trebuie să cuprindă următoarele elemente:
a)numele, prenumele, domiciliul sau, după caz, locul de muncă şi funcţia deţinută de persoana care a formulat sesizarea ori denumirea şi sediul persoanei juridice, precum şi numele şi funcţia reprezentantului legal;
b)numele şi prenumele funcţionarului public a cărui faptă este sesizată ca abatere disciplinară şi denumirea autorităţii sau a instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea;
c)descrierea faptei care constituie obiectul sesizării şi data săvârşirii acesteia;
d)prezentarea dovezilor pe care se sprijină sesizarea;
e)adresa de corespondenţă, dacă este alta decât cea prevăzută la lit. a);
f)data;
g)semnătura.
(2)Sesizarea se depune în termen de maximum 1 an şi 6 luni de la data săvârşirii faptei sesizate ca abatere disciplinară şi trebuie însoţită, atunci când este posibil, de înscrisurile care o susţin.
(3)În situaţia în care persoana care formulează sesizarea nu cunoaşte informaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b), sesizarea poate să cuprindă alte elemente de identificare a funcţionarului public ale cărui fapte sunt sesizate ca abateri disciplinare.