Capitolul i - Dispoziţii generale - Hotararea 1256/2011 privind condiţiile de funcţionare, precum şi procedura de autorizare a agentului de muncă temporară

M.Of. 5

În vigoare
Versiune de la: 4 Ianuarie 2012
CAPITOLUL I:Dispoziţii generale
Art. 1
(1)Prezenta hotărâre reglementează condiţiile de funcţionare, precum şi procedura de autorizare a persoanelor juridice, care urmează să îşi desfăşoare activitatea ca agent de muncă temporară.
(2)Prevederile prezentei hotărâri se aplică persoanelor care au încheiat un contract de muncă temporară cu un agent de muncă temporară şi care sunt puse la dispoziţia unor utilizatori pentru a lucra temporar sub supravegherea şi conducerea acestora.
(3)Prezenta hotărâre se aplică tuturor persoanelor juridice, publice sau private, autorizate ca agenţi de muncă temporară, precum şi utilizatorilor care desfăşoară activităţi economice indiferent dacă au ori nu un scop lucrativ.
Art. 2
(1)Potrivit prevederilor prezentei hotărâri, pot angaja persoane în scopul efectuării unor misiuni de muncă temporară în folosul şi la solicitarea unui utilizator, astfel cum este definit la art. 88 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, sub supravegherea şi conducerea acestuia, numai persoanele juridice autorizate conform prezentei hotărâri.
(2)Pot fi încadraţi la un angajator agent de muncă temporară şi cetăţenii străini sau apatrizii, cu domiciliul ori reşedinţa în România, în baza autorizaţiei de muncă sau a permisului de şedere în scop de muncă eliberată/eliberat potrivit legii.