Art. 3. - Hotararea 1176/2024 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea şi actualizarea inventarului bunurilor din domeniul public al statului şi ale inventarului bunurilor imobile din domeniul privat al statului

M.Of. 1000

În vigoare
Versiune de la: 7 Octombrie 2024
Art. 3
(1)Entităţile competente prevăzute la art. 288 alin. (1) şi art. 356 alin. (1)-(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia de a iniţia şi supune spre adoptare, anual, hotărârile Guvernului privind modificarea inventarului bunurilor din domeniul public al statului, respectiv a inventarului bunurilor imobile din domeniul privat al statului, ca urmare a constatării unor diferenţe valorice ale bunurilor care sunt înscrise în aceste inventare, cu ocazia efectuării inventarierii anuale.
(2)Pentru îndeplinirea obligaţiei de la alin. (1), entităţile competente urmăresc ca valoarea bunurilor înscrisă în situaţiile financiare anuale transmise şi generate din sistemul naţional de raportare - Forexebug, instituit prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaţionale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 25/2014, cu modificările şi completările ulterioare, sau depuse la Ministerul Finanţelor, după caz, să se regăsească în inventarul bunurilor din domeniul public al statului, respectiv în inventarul bunurilor imobile din domeniul privat al statului, după caz.
(3)Termenul de modificare a inventarului bunurilor din domeniul public al statului, respectiv a inventarului bunurilor imobile din domeniul privat al statului, în conformitate cu alin. (1), este până maximum la data de 30 iunie a anului următor celui de raportare a situaţiilor financiare anuale.