Hotararea 1137/2020 privind stabilirea procedurii de restituire la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale a sumelor reprezentând indemnizaţia pentru fiecare zi liberă, decontate potrivit prevederilor Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 147/2020 privind acordarea unor zile libere pentru părinţi în vederea supravegherii copiilor, în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice care presupun prezenţa efectivă a copiilor în unităţile de învăţământ şi în unităţile de educaţie timpurie antepreşcolară, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2

M.Of. 1326

În vigoare
Versiune de la: 31 Decembrie 2020
Hotararea 1137/2020 privind stabilirea procedurii de restituire la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale a sumelor reprezentând indemnizaţia pentru fiecare zi liberă, decontate potrivit prevederilor Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 147/2020 privind acordarea unor zile libere pentru părinţi în vederea supravegherii copiilor, în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice care presupun prezenţa efectivă a copiilor în unităţile de învăţământ şi în unităţile de educaţie timpurie antepreşcolară, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2
Dată act: 30-dec-2020
Emitent: Guvernul
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 3 alin. (7) şi art. 6 din Legea nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 3 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 147/2020 privind acordarea unor zile libere pentru părinţi în vederea supravegherii copiilor, în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice care presupun prezenţa efectivă a copiilor în unităţile de învăţământ şi în unităţile de educaţie timpurie antepreşcolară, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 278/2020, cu completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Prezenta hotărâre stabileşte procedura de înapoiere la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, constituit potrivit Legii nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu modificările ulterioare, denumit în continuare Fondul de garantare, a sumelor reprezentând indemnizaţia pentru fiecare zi liberă, decontate potrivit art. 3 alin. (3) din Legea nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 3 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 147/2020 privind acordarea unor zile libere pentru părinţi în vederea supravegherii copiilor, în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice care presupun prezenţa efectivă a copiilor în unităţile de învăţământ şi în unităţile de educaţie timpurie antepreşcolară, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 278/2020, cu completările ulterioare.
Art. 2
Sumele prevăzute la art. 1 se virează Fondului de garantare, gestionat potrivit art. 10 din Legea nr. 200/2006, cu modificările ulterioare, de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, de la bugetul de stat, prin transfer din bugetul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, potrivit legii.
Art. 3
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă transmite Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale sumele necesare potrivit art. 1, estimate a fi decontate din Fondul de garantare până la data de 31 decembrie 2020.
Art. 4
După deschiderea creditelor bugetare, sumele solicitate potrivit art. 3 se virează de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale în contul 28.A.42.83.00 "Sume alocate din bugetul de stat pentru Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale", deschis pe numele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti.
Art. 5
(1)Până la data de 6 ianuarie 2021, subvenţia primită de bugetul Fondului de garantare, determinată ca diferenţă între suma încasată în contul 28.A.42.83.00 "Sume alocate din bugetul de stat pentru Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale" şi plăţile efectuate în anul 2020 pentru destinaţiile stabilite conform art. 3 din Legea nr. 19/2020, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 147/2020, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 278/2020, cu completările ulterioare, se restituie în contul de cheltuieli al bugetului de stat din care aceasta a fost încasată.
(2)Restituirea se efectuează din contul 28.A.42.83.00 "Sume alocate din bugetul de stat pentru Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale" în contul 23.A.56.03.00.51.01.78 "Transferuri cu caracter general între diferite nivele ale administraţiei" - Transferuri din bugetul de stat către bugetul asigurărilor pentru şomaj - Transferuri din bugetul de stat către Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale" din care suma a fost încasată, deschis pe numele Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti, pe bază de ordin de plată pentru Trezoreria Statului - OPT, în care la "Data emiterii" se va înscrie data de 31 decembrie 2020.
-****-

PRIM-MINISTRU

FLORIN-VASILE CÎŢU

Contrasemnează:

Ministrul muncii şi protecţiei sociale,

Raluca Turcan

Ministrul finanţelor,

Alexandru Nazare

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 1326 din data de 31 decembrie 2020