Art. 8. - Hotararea 11/2016 privind constituirea comisiilor de insolvenţă la nivel central şi teritorial prevăzute de Legea nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice
M.Of. 50
În vigoare Versiune de la: 22 Ianuarie 2016
Art. 8
Comisia de insolvenţă la nivel central are următoarele atribuţii principale:
a)întocmeşte şi actualizează, cel puţin de două ori pe an, cu sprijinul aparatului tehnic, Lista administratorilor procedurii şi lichidatorilor pentru procedura insolvenţei persoanelor fizice, precum şi a evaluatorilor din corpul propriu;
b)întocmeşte, cu sprijinul aparatului tehnic, şi aprobă criteriile generale pentru stabilirea nivelului de trai rezonabil, urmând a se emite decizie a preşedintelui în acest sens, şi propune preşedintelui publicarea anuală a criteriilor actualizate;
c)întocmeşte, cu sprijinul aparatului tehnic, şi aprobă criteriile pentru evaluarea nevoilor de locuit ale debitorilor şi ale familiilor lor, cu luarea în considerare a Legii nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, urmând a se emite decizie a preşedintelui;
d)întocmeşte, cu sprijinul aparatului tehnic, şi aprobă formularul tipizat de cerere pentru deschiderea procedurii de insolvenţă pe bază de plan de rambursare, precum şi alte formulare necesare în implementarea Legii, urmând a se emite decizie a preşedintelui;
e)elaborează structura şi curricula de formare profesională a membrilor comisiilor de insolvenţă şi a aparatului tehnic;
f)elaborează ghiduri, organizează acţiuni şi/sau campanii de informare a publicului, cu sprijinul aparatului tehnic, şi facilitează accesul debitorilor la acestea;
g)elaborează, cu sprijinul aparatului tehnic, statistici şi studii privind aplicarea procedurilor prevăzute de Lege, pe baza informaţiilor furnizate de comisiile de insolvenţă organizate la nivel teritorial şi de instanţele judecătoreşti;
h)coordonează şi monitorizează din punct de vedere organizatoric activitatea comisiilor de insolvenţă care funcţionează la nivel teritorial;
i)formulează, cu sprijinul aparatului tehnic, propuneri pentru modificarea şi completarea Legii şi ale actelor normative emise pentru aplicarea acesteia, precum şi ale altor acte normative care au incidenţă în materia procedurii insolvenţei persoanelor fizice ce fac obiectul Legii, pe care le înaintează instituţiei cu iniţiativă legislativă în aceste domenii;
j)orice alte atribuţii în limitele competenţelor stabilite de Lege.