Art. 5. - Hotararea 11/2016 privind constituirea comisiilor de insolvenţă la nivel central şi teritorial prevăzute de Legea nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice
M.Of. 50
În vigoare
Versiune de la: 22 Ianuarie 2016
Art. 5
(1)Şedinţele comisiei de insolvenţă la nivel central se desfăşoară, de regulă, la sediul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. La propunerea preşedintelui şi cu acordul celorlalţi membri se poate stabili şi un alt loc pentru desfăşurarea şedinţelor.
(2)Şedinţele comisiei de insolvenţă la nivel central se desfăşoară trimestrial sau ori de câte ori este nevoie. Comisia este convocată de preşedinte, la iniţiativa acestuia sau a oricăruia dintre membri ori la propunerea aparatului tehnic al comisiei.