Art. 8. - Documentaţia necesară pentru obţinerea autorizaţiei/scrisorii de atribuire a codului statistic se depune utilizând una dintre următoarele modalităţi: - Hotararea 1096/2022 pentru aprobarea procedurii de autorizare a caselor de schimb valutar care solicită să desfăşoare activităţi de schimb valutar pentru persoane fizice şi de încasare a cecurilor de călătorie, precum şi a entităţilor care deţin în administrare structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare turistică, ce solicită să desfăşoare operaţiuni de cumpărare de valute de la persoane fizice şi de încasare a cecurilor de călătorie, şi pentru aprobarea procedurii de înregistrare a punctelor de schimb valutar

M.Of. 874

În vigoare
Versiune de la: 6 Septembrie 2022
Art. 8
(1)Documentaţia necesară pentru obţinerea autorizaţiei/scrisorii de atribuire a codului statistic se depune utilizând una dintre următoarele modalităţi:
a)la registratura Ministerului Finanţelor;
b)prin poştă;
c)prin intermediul poştei electronice, la adresele de e-mail indicate pe site-ul Ministerului Finanţelor, scanată şi semnată electronic de către administratorul/reprezentantul legal al entităţii.
(2)În situaţia în care este necesară completarea documentaţiei transmise, reprezentanţii direcţiei de specialitate pot coresponda cu entităţile în cauză, utilizând adresele de e-mail indicate de entitate în cererea prevăzută la art. 6 alin. (1) lit. a).
(3)Toate documentele care se depun în copie de către o entitate, în vederea obţinerii autorizaţiei sau înregistrării punctelor de schimb valutar, se certifică pentru conformitate cu originalul de către reprezentatul legal al entităţii.