Art. 42. - Hotararea 1066/2008 pentru aprobarea normelor privind formarea profesională a funcţionarilor publici

M.Of. 665

În vigoare
Versiune de la: 24 Septembrie 2008
Art. 42
Funcţionarii publici participanţi la programele de formare au următoarele obligaţii specifice:
a)să participe la toate activităţile din cadrul programului de formare, conform cerinţelor acestuia;
b)să participe la toate formele de evaluare a programului de formare, respectiv a competenţelor şi abilităţilor obţinute;
c)să sesizeze autoritatea sau instituţia publică din ale cărei fonduri este finanţată participarea la programul de formare privind neregulile şi abaterile constatate în derularea contractului în ceea ce priveşte obligaţiile furnizorului de formare;
d)să restituie, în condiţiile legii, sumele cheltuite cu participarea la programele de formare, în situaţia în care nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate;
e)să utilizeze în activitatea curentă cunoştinţele dobândite, respectiv competenţele obţinute sau abilităţile dezvoltate, şi, după caz, să asigure transferul de cunoştinţe.