Nou Art. 3. - Hotararea 1057/2025 privind aprobarea amplasamentului şi declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional ''Amenajarea Valea Călata, judeţul Cluj''

M.Of. 1132

În vigoare
Versiune de la: 8 Decembrie 2025
Art. 3
(1)Sumele individuale estimate de către expropriator, aferente despăgubirilor pentru toate imobilele proprietate privată aflate pe coridorul de expropriere situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional "Amenajarea Valea Călata, judeţul Cluj", prevăzută la art. 2, sunt în cuantum total de 420.836,00 lei şi se alocă prin bugetul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor în conformitate cu Legea bugetului de stat pe anul 2025 nr. 9/2025, cu modificările ulterioare, de la capitolul 70.01 "Locuinţe servicii şi dezvoltare publică", titlul 71 "Active nefinanciare", articolul 01 "Active fixe", alineatul 01 "Construcţii".
(2)Sumele individuale prevăzute la alin. (1) se virează de către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, în termen de cel mult 20 de zile de la data aprobării cererii de deschidere de credite, într-un cont bancar deschis pe numele Administraţiei Naţionale "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri, la dispoziţia proprietarilor/deţinătorilor de imobile, pentru imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional prevăzut la art. 1, în vederea efectuării despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condiţiile legii.