Art. 4. - Hotararea 1050/2006 privind cerinţele minime pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor din industria extractivă de foraj
M.Of. 737
În vigoare
Versiune de la: 29 August 2006
Art. 4
Pentru a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor, angajatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru ca:
a)locurile de muncă să fie proiectate, construite, echipate, date în folosinţă, exploatate şi întreţinute astfel încât să permită lucrătorilor efectuarea sarcinilor de muncă fără a pune în pericol securitatea şi/sau sănătatea proprie şi/sau a celorlalţi lucrători;
b)exploatarea locurilor de muncă în prezenţa lucrătorilor să se facă sub supravegherea unei persoane responsabile;
c)activităţile care comportă un risc special să fie încredinţate numai personalului competent şi să se execute conform instrucţiunilor date;
d)toate instrucţiunile de securitate să fie redactate astfel încât să poată fi înţelese de către toţi lucrătorii la care se referă;
e)locurile de muncă să fie dotate cu instalaţii de prim ajutor adecvate;
f)toate exerciţiile de securitate necesare să se efectueze periodic.