§ 31. - Hotarare din 2024 în Cauza Zăicescu şi Fălticineanu împotriva României
M.Of. 204
În vigoare Versiune de la: 10 Martie 2025
11. Prin Hotărârea din 15 august 1953, Tribunalul Bucureşti i-a condamnat pe R.D. şi G.P. pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii în baza Legii nr. 291/1947 (infra, pct. 33), pentru că, în solidar: 1) au aplicat rele tratamente prizonierilor; 2) au cooperat cu Serviciul Special de Informaţii la înfăptuirea pogromului care a avut loc la Iaşi în iunie 1941; 3) au participat direct la organizarea şi desfăşurarea deportărilor de evrei din Basarabia şi Bucovina. Motivarea hotărârii pronunţate de un complet al secţiei penale a instanţei - compus dintr-un judecător şi doi asesori populari (persoane din afara sistemului juridic alese de autorităţile locale pentru o perioadă de patru ani) şi cu participarea procurorului - s-a bazat pe declaraţii ale martorilor şi pe înscrisuri semnate de cei doi acuzaţi, care se găseau la dosarul întocmit de comisia de pe lângă tribunalul poporului (supra, pct. 8). Înscrisurile includeau corespondenţa trimisă de R.D. subordonatului său, G.P. (care se afla la Iaşi), în care se discutau aranjamentele practice în vederea deportării evreilor din acest oraş, corespondenţa Secţiei a II-a din Marele Stat Major către G.P. care supraveghea deportarea evreilor pe teren în diverse zone din Basarabia, Bucovina (inclusiv oraşul Cernăuţi) şi Moldova şi altă corespondenţă în care G.P. le trimitea superiorilor săi informaţiile culese pe teren (de exemplu, informaţii despre încălcări ale securităţii în ghetoul din Podu Iloaiei). R.D. a susţinut în propria apărare că măsurile luate împotriva evreilor la Iaşi fuseseră dispuse şi executate direct de trupele germane şi că el nu a fost implicat. G.P. a susţinut că doar executase ordinele pe care le-a primit de la R.D. pentru a afla cum se efectua transportul evreilor. După ce a rezumat şi a evaluat atât probele în favoarea, cât şi pe cele împotriva acuzatului, instanţa a decis că toate faptele, aşa cum erau descrise în rechizitoriu (supra, pct. 10), erau pe deplin susţinute de probe. R.D. şi G.P. au fost condamnaţi la 15 ani şi, respectiv, 10 ani de închisoare şi muncă silnică, precum şi confiscarea totală a averii. Hotărârea a devenit definitivă la 26 mai 1954 când recursul inculpaţilor a fost respins de Curtea Supremă de Justiţie.