§ 230. - Hotarare din 2024 în Cauza Zăicescu şi Fălticineanu împotriva României
M.Of. 204
În vigoare Versiune de la: 10 Martie 2025
91. În cazul celei de-a doua condiţii, Curtea consideră că cele mai importante etape procedurale întreprinse în cauză (precum investigarea şi condamnarea definitivă a lui G.P. şi R.D.) au avut loc între 1945 şi 1957 (supra, pct. 8-14) - cu mai mult de 30 de ani înainte de intrarea în vigoare a Convenţiei în privinţa României ("data critică"). Cu privire la perioada ce a urmat intrării în vigoare a Convenţiei, deşi a avut loc redeschiderea proceselor, Curtea nu poate identifica nicio etapă a anchetei, procesele din 1998 şi 1999 fiind doar o reinterpretare a probelor de la dosarele respective ale cauzei (supra, pct. 16). În plus, nicio dovadă relevantă sau element de informaţie pe fond privind acţiunile pentru care G.P. şi R.D. au fost condamnaţi nu au ieşit la lumină în perioada de după data importantă. Constatarea a fost afirmată şi în argumentele părţilor (supra, pct. 74 şi 77). Curtea a constatat deja că reevaluarea mijloacelor de probă, o abatere de la constatările anterioare sau o decizie privind clasificarea materialelor de cercetare nu poate constitui o "parte semnificativă a demersurilor procedurale" care se impune pentru stabilirea "legăturii reale" în sensul obligaţiei procedurale în temeiul art. 2 din Convenţie (a se vedea Janowiec şi alţii, citată anterior, pct. 159). Prezenta cauză ridică întrebarea dacă rejudecarea, chiar fără probe noi puse la dispoziţie, ar putea fi privită ca o măsură procedurală atât de semnificativă pentru stabilirea "legăturii reale". În orice caz, Curtea nu trebuie să decidă pentru această condiţie, odată ce cele două criterii pentru stabilirea "legăturii reale" sunt cumulative.