§ 229. - Hotarare din 2024 în Cauza Zăicescu şi Fălticineanu împotriva României
M.Of. 204
În vigoare Versiune de la: 10 Martie 2025
90. Cu privire la prima condiţie, Curtea observă că evenimentele care constituie pretinsa ingerinţă şi care ar fi putut declanşa obligaţia autorităţilor de a ancheta au avut loc în 1941 - mai exact cu mai mult de 50 de ani înainte de data critică a intrării în vigoare a Convenţiei în privinţa României - şi anume 20 iunie 1994 (supra in fine, pct. 84). Perioada este prea lungă în termeni absoluţi pentru ca o reală legătură să fie stabilită între evenimentele declanşatoare şi intrarea în vigoare a Convenţiei în privinţa României (a se compara cu Janowiec şi alţii, citată anterior, pct. 157). Mai mult, R.D. şi G.P. au fost condamnaţi definitiv (supra, pct. 11 şi 14), şi-au executat pedepsele înainte de graţierea tuturor pedepselor similare în 1955 (supra, pct. 12) şi au decedat (supra, pct. 12 şi 17) înainte de data la care a intrat în vigoare Convenţia în privinţa României. Cu privire la cele de mai sus, Curtea consideră că obligaţia statului de a desfăşura o anchetă efectivă şi de a-i pedepsi pe cei răspunzători în temeiul art. 3 a fost deja îndeplinită înainte de data acestei intrări în vigoare. Ţinând cont de faptul că R.D. şi G.P. nu mai erau în viaţă la momentul redeschiderii proceselor şi al achitării lor în 1998 şi 1999, atingerea scopului obligaţiei pozitive în temeiul art. 3 era deja dincolo de competenţele autorităţilor de la acel moment.