§ 208. - Hotarare din 2024 în Cauza Zăicescu şi Fălticineanu împotriva României
M.Of. 204
În vigoare Versiune de la: 10 Martie 2025
75. Guvernul a susţinut, în continuare, că reclamanţii nu aveau calitatea de victimă în faţa Curţii deoarece au fost victime în anumite stadii ale Holocaustului în România, care nu fuseseră aceleaşi cu cele la care se stabilise iniţial că R.D. şi G.P. au participat. Mai precis, în ultima hotărâre de condamnare din 1957, instanţele nu au găsit probe pentru participarea lui R.D. în pogromul de la Iaşi (supra, pct. 14), în timp ce G.P. a fost condamnat prin Hotărârea din 1953 doar pentru pregătirea şi supravegherea deportării evreilor (supra, pct. 11). Deoarece primul reclamant a fost victimă a pogromului de la Iaşi şi cel de-al doilea reclamant nu a fost deportat (supra, pct. 6 şi 7), nu puteau pretinde că au calitatea de victimă în faţa Curţii faţă de capetele lor de cerere privind achitarea lui R.D. şi G.P. Guvernul, în plus, a observat că R.D. nu a fost achitat în 1998 de crime de război, ci de infracţiunea de a se fi angajat într-o intensă activitate împotriva clasei muncitoare şi a mişcării revoluţionare, care era considerată (la momentul achitării) infracţiune politică. În orice caz, acesta executase o parte din pedeapsa pentru crime de război şi ulterior, în 1955, a fost graţiat (supra, pct. 12). Prin urmare, reclamanţii nu puteau fi consideraţi din perspectiva Convenţiei ca având calitatea de victimă în privinţa achitării lui R.D.