§ 188. - Hotarare din 2024 în Cauza Zăicescu şi Fălticineanu împotriva României

M.Of. 204

În vigoare
Versiune de la: 10 Martie 2025
"Venirea la putere a unui preşedinte creştin-democrat şi a unei coaliţii de guvernare în majoritate formată din partide istorice a trezit noi speranţe în rândul celor care-şi doreau, prin schimbarea puterii, reabilitarea lui Antonescu. La întrebarea privind procedura de reabilitare a mai multor miniştri din guvernul Antonescu, iniţiată de procurorul general, preşedintele Emil Constantinescu a declarat că ar fi existat la timpul respectiv anumite «hotărâri juridice eronate». Printre cei afectaţi ar fi fost şi «mari personalităţi intelectuale», precum profesorul de filosofie I.P., care aparţinuse guvernului Antonescu «o scurtă perioadă de timp». Preşedintele de atunci Constantinescu opina că nu ar fi vorba de a-i scuti de vină pe cei care ar fi fost condamnaţi din cauza unor «manifestări ale statului totalitar». Îngrijoraţi de aceste declaraţii ambigue ale preşedintelui, cei doi deputaţi americani, Smith şi D’Amato, şi-au expus din nou părerea, în scrisoarea adresată lui Constantinescu, atrăgând atenţia asupra faptului că reabilitarea ar face dubioase eforturile de integrare ale României în structurile euroatlantice. Scrisoarea a provocat un val de reacţii negative din partea unor politicieni de la guvernare şi din partea unor intelectuali. În cele din urmă, autorităţile române au cedat în faţa presiunii internaţionale: la 22 noiembrie 1997, procurorul general a declarat că dintre cei opt demnitari prevăzuţi pentru reabilitare va fi revizuită doar sentinţa subsecretarului de stat din Ministerul Economiei."