§ 153. - Hotarare din 2022 în Cauza Dănoiu şi alţii împotriva României
M.Of. 797
În vigoare Versiune de la: 11 August 2022
56. Guvernul consideră că ingerinţa în exercitarea de către reclamanţi a dreptului la respectarea bunurilor lor a fost prevăzută de lege (şi anume de art. 69 din Legea nr. 51/1995 şi art. 5 din Protocolul din 1 decembrie 2008, citate supra, pct. 26 şi 28) şi necesară deoarece cuantumul onorariilor trebuia stabilit în limitele bugetului Ministerului Justiţiei. Acesta susţine că instanţele naţionale nu au redus cuantumul onorariilor prevăzute de Protocolul din 1 decembrie 2008, ci l-au stabilit pe baza unor criterii diferite, şi anume complexitatea şi particularităţile cauzei, volumul de muncă, după ce a constatat că onorarii excesive, precum cele solicitate de reclamanţi, ar fi avut un impact asupra bugetului de stat. Referindu-se la serviciile juridice furnizate de reclamanţi, pe lângă caracterul pro bono al misiunii unui avocat desemnat din oficiu, Guvernul insistă asupra faptului că, după anul 2011, părţile în cauză nu au avut o contribuţie substanţială la asigurarea apărării părţilor civile şi că prestaţia acestora, care a fost în principal rezultatul muncii în echipă, a constat în principal în redactarea mai multor tabele ce conţineau date referitoare la părţile civile. Acesta consideră că situaţia persoanelor vizate în prezenta cauză este diferită de cea a reclamantului din Cauza Van der Mussele împotriva Belgiei (23 noiembrie 1983, pct. 39, seria A nr. 70). Adaugă că Protocolul din 1 decembrie 2008 nu prevedea un plafon maximal al onorariilor avocaţilor desemnaţi din oficiu, dar că protocoalele încheiate ulterior prevedeau aşa ceva (supra, pct. 29).