§ 148. - Hotarare din 2022 în Cauza Dănoiu şi alţii împotriva României
M.Of. 797
În vigoare Versiune de la: 11 August 2022
53. În speţă, Curtea observă că obligaţia de reprezentare juridică exercitată din oficiu de reclamanţi la cererea instanţei de fond (supra, pct. 5) se întemeia pe dispoziţiile legale relevante în materie, şi anume art. 82 din Legea nr. 51/1995 (supra, pct. 26) şi art. 5 şi 9 din Protocolul din 1 decembrie 2008 încheiat între UNBR şi Ministerul Justiţiei (supra, pct. 28). Legislaţia menţionată anterior a creat o "speranţă legitimă" pentru reclamanţi, care intră sub incidenţa noţiunii "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, că vor urma să primească suma prevăzută la art. 5 lit. e) din Protocolul din 1 decembrie 2008, cu condiţia ca mandatul lor de reprezentare a părţilor civile să nu se încheie în cursul procesului (a se vedea, mutatis mutandis, Anzelika Simaitiene împotriva Lituaniei, nr. 36.093/13, pct. 96, 21 aprilie 2020). În opinia Curţii, nu este relevant faptul că Protocolul din 1 decembrie 2008 nu era în vigoare în momentul desemnării reclamanţilor ca avocaţi din oficiu (supra, pct. 5-7); ceea ce contează în speţă este faptul că acelaşi protocol a intrat în vigoare la scurt timp după desemnarea lor şi a reglementat stabilirea cuantumului onorariilor lor până la sfârşitul perioadei mai 2008 - octombrie 2014, în care reclamanţii au participat la proces în calitate de reprezentanţi ai părţilor civile (supra, pct. 8). În plus, instanţele naţionale au admis că protocolul în discuţie se aplica reclamanţilor. Curtea concluzionează astfel că art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie este aplicabil în prezenta cauză. Prin urmare, Curtea respinge excepţia ridicată de Guvern.