§ 118. - Hotarare din 2022 în Cauza Dănoiu şi alţii împotriva României
M.Of. 797
În vigoare Versiune de la: 11 August 2022
33. Curtea de Apel Ploieşti a precizat, mai întâi, că nu dispune de exemple de jurisprudenţă care să ateste o situaţie similară celei descrise în prezenta cauză. Reprezentantul curţii de apel a confirmat că unii dintre judecătorii acestei instanţe erau de părere că practica reducerii onorariilor avocaţilor desemnaţi din oficiu era nefondată. În schimb, ceilalţi judecători considerau că, în lipsa unei baze legale, instanţele aveau totuşi posibilitatea de a efectua o astfel de reducere. Judecătorii au oferit un exemplu de jurisprudenţă (Decizia din 22 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti), în care instanţa de apel a confirmat reducerea onorariilor avocaţilor desemnaţi din oficiu stabilite în temeiul Protocolului din 11 iunie 2015 (supra, pct. 29). Judecătorii au arătat că legislaţia naţională nu prevedea nicio cale de atac în materie, dar au prezentat un exemplu de hotărâre internă pronunţată de instanţa de apel (Decizia din 28 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti), prin care s-a admis o cerere de îndreptare a unei erori materiale privind modificarea cuantumului onorariilor acordate avocaţilor desemnaţi din oficiu, pentru motive legate de modalităţile de calcul şi pentru asigurarea egalităţii de tratament a avocaţilor implicaţi în acelaşi proces. Judecătorii au considerat că această cale de atac nu este eficace dacă decizia prin care s-a confirmat reducerea onorariilor a fost motivată corespunzător.