§ 138. - Hotarare din 2020 în Cauza Danciu şi alţii împotriva României
M.Of. 1117
În vigoare Versiune de la: 12 Decembrie 2023
93. Astfel, opiniile experţilor au variat de la a considera că rana deschisă de la cap necesita mai mult de 65-70 de zile de îngrijiri medicale (a se vedea supra, pct. 12), până la a fi de opinia că nu exista deloc o rană deschisă la cap (a se vedea supra, pct. 29). Asemenea divergenţe de opinie au cerut fără îndoială o mai precisă evaluare medicală, justificând deci parţial prelungirea procesului. Totuşi, aşa cum s-a menţionat mai sus, divergenţa în sine nu poate fi în vreun fel atribuită reclamanţilor, deoarece, din chestiuni de principiu, este responsabilitatea statului să instituie un mecanism eficient, capabil să ofere răspunsuri prompte şi de încredere la întrebările adresate de anchetele penale. În acest sens, Curtea a hotărât deja că statul este responsabil şi pentru întârzierile în prezentarea rapoartelor şi a opiniilor experţilor desemnaţi de instanţă şi că se poate constata şi responsabilitatea sa pentru deficienţele structurale ale sistemului judiciar care produc întârzieri (a se vedea, mutatis mutandis şi în contextul art. 6 din Convenţie, Rutkowski şi alţii împotriva Poloniei, nr. 72.287/10 şi alte 2 cereri, pct. 128, 7 iulie 2015).