§ 76. - Hotarare din 2010 în Cauza Chiş împotriva României

M.Of. 85

În vigoare
Versiune de la: 2 Februarie 2011
50. Curtea observă în cauza de faţă că, prin Sentinţa din data de 9 noiembrie 1992, Judecătoria Sectorului Agricol Ilfov a dispus ca două companii deţinute de stat să îl reîncadreze pe reclamant în postul său anterior sau într-un post echivalent şi să îi plătească acestuia salariul. Această sentinţă a rămas definitivă la data de 28 mai 1993. Reclamantul a fost reîncadrat la data de 17 martie 1999. Salariile aferente i-au fost plătite la 6 iunie 1995, 12 noiembrie 2004 şi 20 iunie 2005. Guvernul nu a indicat nicio circumstanţă care să poată justifica întârzierea executării. Curtea consideră inacceptabil ca o hotărâre judecătorească pronunţată împotriva unor companii deţinute de stat să nu fie respectată o perioadă atât de lungă de timp.