§ 75. - Hotarare din 2010 în Cauza Chiş împotriva României

M.Of. 85

În vigoare
Versiune de la: 2 Februarie 2011
49. Curtea reiterează faptul că executarea unei hotărâri rămase definitivă pronunţate de orice instanţă trebuie privită ca parte integrantă a "procesului", în sensul art. 6 din Convenţie (Hornsby împotriva Greciei, 19 martie 1997, § 40, Culegere de hotărâri şi decizii 1997-11, şi Immobiliare Saffi împotriva Italiei [MC], nr. 22.774/93, § 63, CEDO 1999-V). Atunci când autorităţile au obligaţia să ia măsuri pentru ca o hotărâre judecătorească să fie executată şi nu îşi îndeplinesc această obligaţie, pasivitatea lor poate atrage răspunderea statului în temeiul art. 6 § 1 din Convenţie (Scollo împotriva Italiei, 28 septembrie 1995, § 44, seria A nr. 315-C). Atunci când autorităţile administrative refuză, omit sau doar întârzie să îşi îndeplinească această obligaţie, garanţiile prevăzute la art. 6, de care se bucură partea interesată în faza judiciară a procedurii, sunt zădărnicite (Hornsby, menţionată mai sus, §41).