Subcapitolul 2 - 5.2. Orientări pentru producători - Ghid din 2023 privind cerinţele de guvernanţă a produselor MiFID II (ESMA35-43-3448)

M.Of. 896

În vigoare

Versiune de la: 5 Octombrie 2023

SUBCAPITOLUL 2:5.2. Orientări pentru producători

(1)Identificarea de către producător a pieţei-ţintă potenţiale: categoriile de luat în considerare

14.Identificarea de către producători a pieţei-ţintă potenţiale nu ar trebui să se facă exclusiv pe baza criteriilor cantitative, ci trebuie să se bazeze şi pe suficiente considerente calitative. La identificarea pieţei-ţintă a unui produs, producătorii trebuie să ţină cont şi de rezultatele analizelor pe bază de scenarii şi ale structurii tarifare⁹ efectuate pentru produsul relevant¹⁰. Serviciile pentru piaţa de masă în mod special ar putea necesita automatizarea proceselor, iar această automatizare se bazează, de obicei, pe formule sau metodologii algoritmice care prelucrează criterii cantitative pentru produse şi clienţi. Aceste date numerice sunt generate de regulă prin sisteme de punctare (de exemplu, folosind caracteristici ale produselor precum volatilitatea instrumentelor financiare, ratingurile emitenţilor etc. sau prin "conversia" datelor faptice în sisteme numerice). În ceea ce priveşte identificarea pieţei-ţintă, firmele trebuie nu numai să se bazeze pe aceste criterii cantitative, ci şi să le pună suficient în balanţă cu considerente calitative.

¹⁰De exemplu, analizele pe bază de scenarii efectuate de firmă pot arăta că valoarea unui produs este deosebit de sensibilă la condiţiile negative de piaţă, ceea ce duce la identificarea unei pieţe-ţintă mai restrânse în ceea ce priveşte toleranţa la risc a clienţilor. Ca un alt exemplu, analiza structurii tarifare efectuată de firmă poate arăta că structura tarifară a produsului nu este compatibilă cu piaţa-ţintă identificată, ceea ce determină firma să modifice structura tarifară a produsului şi/sau să reevalueze piaţa-ţintă. ESMA a oferit orientări cu privire la aplicarea cerinţei de analiză a structurii tarifare la întrebările şi răspunsurile 16.2-4 din seria de Întrebări şi răspunsuri referitoare la subiectele privind protecţia investitorilor şi intermediarilor conform MiFID II şi MiFIR (https://www.esma.europa.eu/sites/default/files/library/esma35-43-349_mifid_ii_qas_on_investor_protection_topics.pdf).

15.Producătorii trebuie să folosească lista de categorii stipulată în prezentul ghid ca bază pentru identificarea pieţei-ţintă pentru produsele lor. Lista categoriilor este cumulativă: la evaluarea pieţei-ţintă, fiecare producător trebuie să folosească fiecare dintre categoriile respective. În acest scop, un producător trebuie să analizeze relevanţa fiecărei categorii pentru un anumit produs, apoi să alinieze profunzimea identificării proporţional cu tipul, natura şi alte caracteristici ale produsului (descrise la pct. 19-31 din prezentul ghid).

17.Producătorii nu ar trebui să excludă niciuna dintre cele cinci categorii menţionate mai jos. Dacă, în opinia producătorilor, aceste cinci categorii sunt prea restrictive pentru a identifica o piaţă-ţintă semnificativă, pot fi adăugate şi alte categorii. În luarea deciziei dacă să folosească sau nu categorii suplimentare, producătorii pot lua în considerare caracteristicile canalelor de informaţii cu distribuitorii. De exemplu, pentru a facilita schimbul de informaţii cu distribuitorii şi pentru a favoriza o arhitectură deschisă, producătorii pot limita folosirea categoriilor suplimentare la cazuri în care acestea sunt esenţiale pentru a defini o piaţă-ţintă semnificativă pentru produs.

19.Producătorii trebuie să folosească următoarea listă de cinci categorii:

a)Tipul de clienţi vizaţi de produs: Firma trebuie să specifice ce tip de clienţi vizează produsul. Această specificare trebuie să se facă în conformitate cu clasificarea clienţilor conform MiFID II în "client de retail", "client profesional" şi/sau "contraparte eligibilă". Pentru a evita o posibilă utilizare abuzivă a derogării prevăzute la art. 16a din MiFID II¹², decizia de a comercializa sau de a distribui un produs exclusiv contrapărţilor eligibile trebuie luată în mod clar ex ante (fie atunci când se efectuează evaluarea iniţială a pieţei-ţintă, fie atunci când se efectuează revizuiri periodice), pe baza proceselor interne ale firmei.

b)Cunoştinţe şi experienţă: Firma trebuie să specifice cunoştinţele pe care trebuie să le aibă clienţii vizaţi despre elemente precum: tipul de produs în cauză, caracteristicile produsului şi/sau cunoştinţe în domenii înrudite tematic, ce ajută la înţelegerea produsului. De exemplu, pentru produsele structurate cu profiluri de randament complicate, firmele ar putea preciza faptul că investitorii vizaţi trebuie să deţină cunoştinţe despre cum funcţionează acest tip de produs şi despre posibilele rezultate obţinute din produs. În ceea ce priveşte experienţa, firma ar putea descrie cât de multă experienţă practică trebuie să aibă clienţii vizaţi cu elemente precum: tipul de produs în cauză, caracteristicile relevante ale produsului şi/sau experienţa în domenii înrudite tematic. Firma ar putea preciza, de exemplu, o perioadă de timp în care clienţii să fi fost activi pe pieţele financiare. Cunoştinţele şi experienţa pot depinde una de cealaltă în unele cazuri (adică un investitor cu experienţă limitată sau fără experienţă ar putea fi un client vizat valabil dacă compensează lipsa de experienţă cu cunoştinţe vaste).

c)Situaţia financiară cu accent pe capacitatea de a suporta pierderile: Firma trebuie să precizeze procentul de pierderi pe care clienţii vizaţi ar trebui să le poată suporta şi să fie dispuşi să le suporte (de exemplu, de la pierderi minore la pierdere totală) şi dacă există obligaţii de plată suplimentare ce ar putea depăşi suma investită (de exemplu apelurile în marjă). Acest aspect ar putea fi exprimat şi sub forma unei proporţii maxime de active ce trebuie investite.

d)Toleranţa la risc şi compatibilitatea profilului de risc/randament al produsului cu piaţa-ţintă: Firma trebuie să precizeze atitudinea generală pe care ar trebui să o aibă clienţii vizaţi în legătură cu riscurile de investiţie. Atitudinile de bază faţă de risc trebuie clasificate (de exemplu, "orientată către risc sau speculativă", "echilibrată", "conservatoare") şi descrise cu claritate. Deoarece diferite firme din lanţ au diferite abordări în definirea riscului, firma trebuie să fie explicită în ceea ce priveşte criteriile ce trebuie întrunite pentru a clasifica un client în acest fel. Firmele trebuie să folosească indicatorul de risc prevăzut de Regulamentul privind PRIIP¹³ sau de Directiva OPCVM, unde este cazul, pentru a îndeplini această cerinţă. Dacă este cazul, firmele trebuie să ia în considerare, de asemenea, riscurile incluse în descrierea de mai jos a indicatorului de risc sintetic al PRIIP, cum ar fi riscul valutar şi/sau de lichiditate.

e)Obiectivele şi nevoile clienţilor: Firma trebuie să specifice obiectivele şi nevoile de investiţii ale clienţilor vizaţi cu care un produs este compatibil, inclusiv obiectivele financiare mai largi ale clienţilor vizaţi sau strategia globală pe care o urmează în plasarea investiţiilor. Aceste obiective pot fi "ajustate" precizând anumite aspecte ale investiţiei şi aşteptările clienţilor vizaţi. Obiectivele şi nevoile particulare ale clienţilor pe care un produs este gândit să le satisfacă pot varia de la cele specifice până la cele generale. De exemplu, un produs poate fi proiectat să întrunească nevoile unei pături sociale de o anumită vârstă, să obţină eficienţă fiscală în funcţie de ţara de rezidenţă fiscală a clienţilor sau să fie conceput cu caracteristici speciale astfel încât să atingă anumite obiective de investiţii, cum ar fi "protecţia monedei", "plăţile periodice" etc., în funcţie de relevanţă. În plus, trebuie să se facă trimitere la orizontul preconizat al investiţiei/perioada de deţinere recomandată (de exemplu, numărul de ani în care urmează să fie deţinută investiţia), luând în considerare în mod corespunzător impactul potenţial al unei ieşiri anticipate pentru clienţi (de exemplu, în ceea ce priveşte costurile).

20.În cadrul categoriei largi a obiectivelor şi nevoilor clienţilor, firma trebuie să precizeze şi obiectivele legate de durabilitate cu care produsul este compatibil. Pentru a asigura un nivel suficient de granularitate a pieţei-ţintă, atunci când identifică obiectivele legate de durabilitate, firmele pot specifica, dacă este cazul, următoarele aspecte (în conformitate cu definiţia "preferinţelor în materie de durabilitate" în conformitate cu art. 2 pct. 7 din Regulamentul delegat MiFID II¹⁴ şi astfel cum se detaliază în Ghidul ESMA cu privire la anumite aspecte ale cerinţelor MiFID II privind adecvarea):

b)proporţia minimă a produsului care este investită în investiţii durabile, astfel cum sunt definite la art. 2 pct. 17 din Regulamentul (UE) 2019/2.088¹⁶;¹⁷

c)principalele efecte negative asupra factorilor de durabilitate sunt luate în considerare de către produs, inclusiv criteriile cantitative sau calitative care demonstrează această luare în considerare. Firmele ar putea utiliza categoriile prezentate în standardele tehnice de reglementare¹⁸ în ceea ce priveşte SFDR (în loc de o abordare bazată pe fiecare indicator al principalelor efecte negative), cum ar fi "emisiile", "performanţa energetică", "apa şi deşeurile" etc.;

¹⁸Regulamentul delegat (UE) 2022/1.288 al Comisiei din 6 aprilie 2022 de completare a Regulamentului (UE) 2019/2.088 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte standardele tehnice de reglementare care precizează detaliile referitoare la conţinutul şi prezentarea informaţiilor în legătură cu principiul de "a nu aduce prejudicii semnificative", care precizează conţinutul, metodologia şi prezentarea informaţiilor în legătură cu indicatorii de durabilitate şi efectele negative asupra durabilităţii, precum şi conţinutul şi prezentarea informaţiilor în legătură cu promovarea caracteristicilor de mediu sau sociale şi a obiectivelor de investiţii durabile în documentele precontractuale, pe site-urile web şi în rapoartele periodice (JO L 196, 25.7.2022, p. 1-72).

(2)Identificarea pieţei-ţintă potenţiale: diferenţiere pe baza tipului de produs creat

25.Pentru produse mai complexe, cum ar fi produsele structurate cu profiluri de randament complicate, piaţa-ţintă trebuie identificată mai detaliat. Pentru produse mai simple, mai obişnuite, este foarte probabil ca piaţa-ţintă să fie identificată mai puţin detaliat²⁰. În funcţie de produs, descrierea uneia sau a mai multora dintre categoriile menţionate mai sus poate fi mai generală. Cu cât un produs este mai simplu, cu atât mai puţin detaliată poate fi o categorie.

26.Pentru anumite produse deosebit de complexe şi riscante, cum ar fi contractele pentru diferenţă (CFD) şi alte produse cu caracteristici similare, producătorii trebuie să efectueze o evaluare foarte atentă a pieţei-ţintă, având ca rezultat reducerea semnificativă a pieţei-ţintă sau lipsa unei pieţe-ţintă compatibile. În cazul în care un producător consideră că un contract pentru diferenţă sau un produs cu caracteristici similare nu are o piaţă-ţintă compatibilă, acesta nu ar trebui să pună produsul la dispoziţie pentru distribuţie. În cazul în care un producător consideră că există o piaţă-ţintă cu ale cărei nevoi, caracteristici şi obiective un contract pentru diferenţă sau un produs cu caracteristici similare este compatibil, o astfel de piaţă-ţintă trebuie, în orice caz, să se limiteze la clienţii care caută riscuri ridicate, care înţeleg riscurile implicate şi care sunt capabili şi pregătiţi să piardă bani, în medie, cu investiţiile lor şi care caută investiţii speculative pentru care există doar o şansă mică de a obţine randamente pozitive.

27.Producătorii pot decide, de asemenea, să definească piaţa-ţintă prin adoptarea unei abordări comune pentru anumite produse, dacă acestea au caracteristici suficient de comparabile ("abordare pe bază de grupări"). Atunci când adoptă o abordare pe bază de grupări, producătorii trebuie să utilizeze un nivel suficient de granularitate pentru a se asigura că numai produsele cu caracteristici şi trăsături de risc suficient de comparabile sunt grupate împreună (de exemplu, grupările trebuie să fie omogene în sine şi eterogene faţă de alte grupări). Pentru a se asigura că sunt identificate grupări omogene, firmele trebuie să acorde o atenţie deosebită gradului de complexitate al produselor, ceea ce înseamnă că cu cât produsele suport ale unei grupări devin mai complexe, cu atât gruparea ar trebui să fie mai granulară. În general, pentru anumite produse mai complexe, se preconizează că o abordare pe bază de grupări nu va fi adecvată şi că firmele trebuie să definească piaţa-ţintă la nivelul produsului individual.

28.Producătorii trebuie să ia în considerare mai mulţi factori-cheie la gruparea produselor, cum ar fi: factorii de risc (precum riscul de piaţă, de credit şi de lichiditate); structura tarifară (nivelul şi tipul costurilor); elementele de opţionalitate (în cazul instrumentelor derivate sau al produselor cu instrumente financiare derivate încorporate); efectul de levier financiar; eligibilitatea pentru recapitalizarea internă; clauzele de subordonare; observabilitatea instrumentului financiar suport (de exemplu, utilizarea unor indici nefamiliari sau opaci); garanţii de rambursare a principalului sau clauze de protecţie a capitalului; lichiditatea produsului (şi anume tranzacţionabilitatea în locurile de tranzacţionare, marja de licitaţie, restricţiile de vânzare, comisioanele de răscumpărare) şi moneda în care este denominat produsul.

29.Atunci când utilizează o abordare pe bază de grupări, producătorul trebuie să verifice şi să documenteze întotdeauna, pentru fiecare produs specific, dacă acesta aparţine unei anumite grupări şi, prin urmare, dacă piaţa-ţintă identificată pentru această grupare poate fi atribuită acestui produs. În acest scop trebuie specificate criterii clare în cadrul fiecărei grupări. În orice caz, atunci când utilizează o abordare pe bază de grupări, producătorii trebuie să ia în considerare rezultatele analizei structurii tarifare şi ale analizei pe bază de scenarii pentru fiecare produs.

(3)Corelarea între strategia de distribuţie a producătorului şi definiţia dată de acesta pieţei-ţintă

32.Conform art. 16 alin. (3) din MiFID II, producătorul se asigură că strategia de distribuţie avută în vedere este în concordanţă cu piaţă-ţintă identificată şi, conform art. 24 alin. (2) din MiFID II, producătorul trebuie să adopte măsuri rezonabile pentru a garanta că produsul este distribuit pe piaţa-ţintă identificată. Producătorul trebuie să îşi definească strategia de distribuţie astfel încât această strategie să favorizeze vânzarea fiecărui produs pe piaţa-ţintă a acestui produs. Aceasta presupune ca, atunci când producătorul poate alege distribuitorii produselor sale, producătorul să depună toate eforturile pentru a selecta distribuitorii al căror tip de clienţi şi servicii oferite este compatibil cu piaţa-ţintă a produsului.

33.În definirea strategiei de distribuţie, un producător trebuie să determine cantitatea de informaţii despre clienţi necesară distribuitorului pentru a evalua corect piaţa-ţintă pentru produsul său. Prin urmare, producătorul trebuie să propună tipul de servicii de investiţii prin care clienţii vizaţi ar trebui sau ar putea să achiziţioneze instrumentul financiar. Dacă produsul este considerat corespunzător pentru o vânzare fără consultanţă, firma ar putea preciza şi canalul de achiziţie preferat.