Capitolul 9 - RESUSCITAREA CARDIO-PULMONARĂ ÎN CURSUL SARCINII - Ghid din 2019 privind anestezia în obstetrică

M.Of. 738 bis

În vigoare
Versiune de la: 10 Septembrie 2019
CAPITOLUL 9:RESUSCITAREA CARDIO-PULMONARĂ ÎN CURSUL SARCINII
(1)_
1._
Modificările anatomice şi fiziologice asociate cu sarcina fac resuscitarea cardio-pulmonară (RCP) mai dificilă.
În particular, riscul de regurgitare/aspiraţie este mai crescut la gravide (de aceea trebuie aplicată presiune cricoidiană pentru prevenirea aspiraţiei cu conţinut gastric).
Uterul gravid comprimă vasele abdominale (aorta, arterele iliace, vena cavă inferioară) când pacienta este aşezată în decubit dorsal, reducând semnificativ eficacitatea RCP. În general, compresiunea aorto-cavă poate fi evitată prin plasarea pacientei în decubit lateral. Însă masajul cardiac extern eficient nu poate fi efectuat în condiţii de decubit lateral stâng > 30 grade. Aşadar, în condiţiile unei sarcini avansate, RCP trebuie efectuată în această poziţie (decubit lateral stâng > 30 grade).
La 4 minute după instalarea stopului cardio-respirator (SCR) este extrem de importantă decizia de efectuare a operaţiei de cezariană (cezariana perimortem) pentru a creşte şansele de supravieţuire ale mamei şi ale fătului, în cazul unui făt aflat la o vârstă viabilă.
Este de preferat ca intervenţia chirurgicală să se realizeze în paralel cu RCP a mamei.
Cezariana perimortem trebuie făcută în locul unde s-a produs colapsul matern, pentru a creşte şansele de supravieţuire ale fătului.
Studii de simulări au arătat că orice încercare de mutare a parturientei într-o sală de operaţie pentru efectuarea cezarienei perimortem creşte semnificativ timpul până la extragerea fătului şi îngreunează şi eforturile de resuscitare ale mamei. 9 din 11 nou-născuţi au supravieţuit în aceste condiţii. În caz de cezariană efectuată postmortem, niciunul dintre nou-născuţi nu a supravieţuit!
2.Cauze SCR în sarcină - sunt diferite faţă de cauzele uzuale:
- Embolie pulmonară;
- Embolie amniotică;
- Eclampsie;
- Şoc hipovolemic;
- Cardiomiopatie;
- Anevrism rupt de aortă;
- Infarct miocardic acut;
- Bloc spinal total;
- Toxicitatea anestezicelor locale;
- Tulburări ale fluxului sangvin cerebral;
- Aritmii;
- Sepsis;
- Tratamentul cu magneziu.
3.Majoritatea acestor cauze pot determina instalarea activităţii electrice fără puls (AEP).
4.RCP trebuie combinată cu măsurile standard de resuscitare avansată cardiacă, care pot fi găsite în alte manuale de resuscitare sau cursuri specifice.
(2)Când oprim RCP?
Există mai mulţi factori care influenţează decizia de oprire a resuscitării, de exemplu: istoricul pacientei şi prognosticul aşteptat în acest caz. Conform ghidurilor moderne, resuscitarea trebuie continuată cât timp FV este prezentă. În alte cazuri, resuscitarea se continuă pentru minim 20 minute, ulterior luându-se în discuţie particularităţile pacientei, şansele de supravieţuire, prognosticul aşteptat şi să se decidă, pe baza acestora, cât de adecvată este continuarea resuscitării. Este universal acceptat că menţinerea asistolei > 20 minute în absenţa unor cauze reversibile de SCR şi fără semne de reluare a circulaţiei spontane în ciuda măsurilor terapeutice este o indicaţie de oprire a resuscitării.