Secţiunea 1 - 1) Economicitatea soluţiei de reabilitare sau şi de retehnologizare - Ghid din 2014 privind reabilitarea conductelor pentru transportul apei. Indicativ GP 127-2014

M.Of. 2 bis

În vigoare

Versiune de la: 4 Februarie 2015

SECŢIUNEA 1:1) Economicitatea soluţiei de reabilitare sau şi de retehnologizare

(1)Desigur că prima problemă care trebuie rezolvată este cea fundamentală: este mai bine să se repare conductele/canalele ca şi până acum (de câte ori apare o defecţiune) sau să se recurgă la o reabilitare sistematică, chiar preventivă.

(2)Pentru a răspunde corect la această dilemă trebuie prezentată situaţia generală, cu toate implicaţiile, pozitive şi negative. Multe dintre aceste elemente au fost deja prezentate aşa că aici nu vor fi menţionate decât aspectele strict economice.

(3)În situaţia reabilitării locale, prin reparaţii curente sau înlocuiri de lungimi limitate de conducte/canale:

a)se cheltuieşte aparent puţin din cauza lucrărilor realizate uneori relativ rar; cumulate în mod corect pe perioade mai mari de timp costurile încep să aibă valori apreciabile; de regulă nu sunt contorizate toate costurile şi atunci soluţia pare destul de convenabilă;

b)nu se rezolvă problemele fundamentale ale sistemului de distribuţie sau colectare ape uzate: pierderi mari de apă, consum mare de energie (energie care nu se mai recuperează), forţarea celorlalte obiecte ale sistemului să lucreze la debite crescute şi deci cu costuri mari; se face risipă de fonduri şi de resurse naturale;

c)sistemul are costuri mari de exploatare deci tarife ridicate pentru apă şi apă uzată;

d)sistemele continuă să aibă performanţe scăzute, neatractive, pentru eventuale parteneriate de tip public-privat.

(4)În situaţia reabilitării generale (şi chiar cu retehnologizare la reţelele de distribuţie), în care caz trebuie luată în considerare folosirea metodelor TT, atunci:

a)costurile sunt mari pentru investiţie şi trebuie bine gândită operaţiunea; poate deveni axa de dezvoltare a companiei pe următorul ciclu de viaţă a sistemului (50-100 ani funcţie de materialul adoptat); este o etapă în care, astăzi, se găsesc foarte multe sisteme de alimentare cu apă şi de canalizare;

b)se rezolvă principalele probleme ale sistemului: pierderea de apă ajunge la limite admisibile, se reduce consumul de energie, se poate realiza monitorizarea (cu mijloace performante - tip SCADA) a sistemului, se reduc mult costurile de operare;

c)rezolvarea principalelor probleme de performanţă ale sistemului permite furnizorului de apă/proprietarului sistemului, să obţină fonduri de la bănci şi chiar fonduri nerambursabile; poate demonstra că în final indicatorii de performanţă ating valorile acceptate în sisteme performante;

d)se dă un nou ciclu de viaţă al lucrărilor de transport a apei prin utilizarea de produse de construcţii performante în locul celor învechite (care pun mari probleme şi calităţii apei);

e)pot fi corectate o mulţime de anomalii care au apărut în perioadele de extindere şi exploatare forţată a sistemelor.

(5)O balanţă a costurilor, cât se cheltuieşte şi ce venituri vor fi, permite luarea unei decizii corecte asupra modului de lucru. Realizarea acestei balanţe nu este simplă deoarece presupune un efort mare pentru estimarea corectă a tuturor costurilor şi o cunoaştere amănunţită a comportării reale a sistemului, lucru complicat la sisteme care au depăşit 60-80 ani de funcţionare.

(6)Un aspect deosebit de important care trebuie estimat este cel legat de funcţionarea sistemului în perioada de trecere între situaţia actuală (deficitară) şi situaţia de sistem reabilitat, deoarece serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare trebuie să funcţioneze continuu., prezentat în fig. 4.50.

Fig. 4.51. - Compararea costurilor de funcţionare în varianta cu sau fără reabilitare

(7)Funcţionarea fără reabilitare (1) până la epuizarea duratei de viaţă se face cu costuri mari şi cu investiţii de refacere totală. Funcţionarea cu lucrări reabilitate (2) se face cu folosirea valorii remanente şi cu un cost de operare mai redus, deci poate fi mai economică. Compararea valorilor celor două variante conduce la soluţia raţională.