Secţiunea 1 - 4.2.1. Efectul coroziunii asupra materialelor - Ghid din 2014 privind reabilitarea conductelor pentru transportul apei. Indicativ GP 127-2014
M.Of. 2 bis
În vigoare Versiune de la: 4 Februarie 2015
SECŢIUNEA 1:4.2.1. Efectul coroziunii asupra materialelor
(1)Materialele din care se confecţionează tuburile pentru transportul apei pot fi clasificate în două grupe mari:
a)materiale care rezistă la agresiunea moderată a apei prin calitatea materialului din care sunt făcute (PAFSIN, PE, PVC, PP, beton etc.),
b)materiale care nu sunt rezistente la agresiunea apei şi din această cauză tuburile trebuie să fie protejate prin acoperire de suprafaţă cu un material rezistent la coroziune (fontă ductilă, gresie, oţelul carbon, beton etc.); în cazul acoperirii de suprafaţă o problemă specială o poate constitui îmbinarea tuburilor; îmbinarea nu trebuie să distrugă calitatea protecţiei de suprafaţă.
(2)Coroziunea se poate manifesta în interiorul tubului sau şi în exterior. Metodele de combatere pot fi diferite:
Combaterea din interior se poate face cel mai bine prin controlul calităţii apei, astfel:
a)transportarea unei ape cu un pH în limitele valorii neutre, 6,5-8,5; acest lucru se poate realiza mai uşor la apa brută sau apa potabilă deoarece intrarea apei poate fi controlată (corectarea pH ului se poate face relativ simplu).
b)problema poate fi mult mai complicată la canalizare unde introducerea apei se face direct de către utilizatori; comportarea acestora este mult mai greu de controlat.
c)agresivitatea mediului exterior este relativ greu de controlat dar trebuie apreciată în prealabil; aprecierea se va face în condiţiile unui mediu care sigur va deveni umed în timp din cauza pierderilor de apă.
d)când şi mediul interior şi cel exterior sunt agresive vor fi adoptate măsuri adecvate: alegerea unui material rezistent la coroziune, protecţia de suprafaţă a materialului de bază în concordanţă cu mărimea agresiunii şi modul de îmbinare al tuburilor.
e)după stabilirea cerinţelor de agresivitate vor fi precizate furnizorului de materiale aceste solicitări şi garanţiile de lucru; astăzi sunt produse tuburi rezistente în mediul agresiv, PE, PVC, PAFSIN, Fontă Ductilă, PP etc.; chiar şi tuburile de oţel pot fi protejate, interior şi exterior, prin acoperire cu răşini epoxidice sau masă plastică; îmbinarea prin sudură rămâne o problemă.
f)alegerea tipului de material se va face funcţie de rezistenţa la coroziune dar şi de alte cerinţe (solicitarea mecanică din exterior, presiunea apei, deformabilitatea tubului, mărimea diametrului etc.).
g)coroziunea trebuie apreciată funcţie de cele trei moduri posibile de producere a acesteia: coroziune chimică (pH < 7), coroziune electrochimică şi coroziune biologică (în special la ape uzate pe tronsoanele cu depuneri şi unde dezvoltarea proceselor biologice de degradare conduc la formarea de H2S şi H2SO4).
(3)Coroziunea poate afecta:
a)calitatea peretelui interior şi deci calitatea apei şi rezistenţa hidraulică având ca efect indirect scăderea capacităţii de transport; la o anumită limită tubul poate intra în colaps, din cauza solicitărilor mecanice din exterior sau şi a vacuumului din conductă.
b)găurirea peretelui conductei metalice neprotejate, în asociere cu efectul de abraziune care îndepărtează continuu rugina formată, punctual sau prin favorizarea fisurilor (în zonele puternic solicitate mecanic); favorizează creşterea pierderilor de apă şi declanşarea unui fenomen în lanţ.
c)reacţia selectivă cu unii dintre componenţii constituenţi ducând la fărâmiţarea betonului şi dispariţia tubului, coroziunea grafitică la fonta de presiune etc.
d)corodarea armăturii din beton cu distrugerea tubului în final (explozie la corodarea armăturii de precomprimare la tuburile PREMO, colapsul tubului din oţel etc.).