Capitolul vi - Raportări ulterioare campaniei electorale - Ghid de finantare din 2025 a campaniei electorale la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025
M.Of. 255
În vigoare Versiune de la: 24 Martie 2025
CAPITOLUL VI:Raportări ulterioare campaniei electorale
Art. 22
În termen de 15 zile de la data desfăşurării alegerilor, respectiv până la data de 18 mai 2025, mandatarul financiar coordonator este obligat să depună la Autoritatea Electorală Permanentă, în scris şi în format electronic editabil, următoarele documente:
a)raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale, conform modelului prevăzut în anexa nr. 17 la Normele metodologice, care se întocmeşte, se semnează şi se datează de către mandatarul financiar coordonator;
b)declaraţia privind cuantumul total al datoriilor înregistrate ca urmare a campaniei, conform modelului prevăzut în anexa nr. 18 la Normele metodologice; declaraţia privind cuantumul total al datoriilor înregistrate în urma campaniei electorale se întocmeşte, se semnează şi se datează de către reprezentantul legal al partidului politic, alianţei politice, organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale ori de către persoana împuternicită conform statutului acestora sau de către candidatul independent, după caz;
c)declaraţia privind numărul de materiale publicitare politice/materiale de propagandă electorală produse şi utilizate, defalcat pe categorii, conform modelului prevăzut în anexa nr. 19 la Normele metodologice; declaraţia se întocmeşte, se semnează şi se datează de către reprezentantul legal al partidului politic, alianţei politice, organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale ori de către persoana împuternicită conform statutului acestora sau de către candidatul independent, după caz;
d)declaraţia privind respectarea plafoanelor maxime pentru cheltuielile electorale, conform modelului prevăzut în anexa nr. 20 la Normele metodologice; declaraţia privind respectarea plafoanelor maxime ale cheltuielilor electorale se întocmeşte, se semnează şi se datează de către reprezentantul legal al partidului politic, alianţei politice, organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale ori de către persoana împuternicită conform statutului acestora sau de către candidatul independent, după caz;
e)lista furnizorilor serviciilor şi/sau bunurilor utilizate în campania electorală;
f)declaraţiile candidaţilor privind provenienţa contribuţiilor electorale, conform modelului prevăzut în anexa nr. 21 la Normele metodologice;
g)formularele de înregistrare a contribuitorilor, al căror model este prevăzut în anexa nr. 14 la Normele metodologice, la care se anexează documentele justificative privind provenienţa contribuţiei electorale, excepţie făcând cea provenită din venituri proprii;
h)împuternicirile scrise privind depunerea sau virarea contribuţiilor electorale ale candidatului;
i)declaraţia reprezentantului legal al partidului politic, alianţei politice, organizaţiei cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale ori a persoanei împuternicite conform statutului acestora, după caz, cu privire la neefectuarea cheltuielilor electorale din venituri destinate activităţii curente.
Art. 23
În termen de 30 de zile de la data încheierii campaniei electorale, respectiv până la data de 1 iunie 2025, competitorii electorali au obligaţia de a transmite la Autoritatea Electorală Permanentă o declaraţie cuprinzând informaţii privind descrierea materialelor publicitare politice/materialelor de propagandă electorală online, producţia, perioada şi spaţiul de difuzare a acestora, sub sancţiunea prevăzută de lege.
Art. 24
În situaţia organizării unui al doilea tur de scrutin, în termen de 15 zile de la data desfăşurării acestuia, respectiv până la data de 1 iunie 2025, mandatarii financiari coordonatori ai competitorilor electorali care au participat la al doilea tur de scrutin sunt obligaţi să depună la Autoritatea Electorală Permanentă, în scris şi în format electronic editabil, documentele prevăzute la art. 22 şi 23 aferente campaniei electorale pentru al doilea tur de scrutin.