Art. 19. - Pe durata campaniei electorale a alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2025, pentru ca un material să fie considerat material publicitar politic/material de propagandă electorală, acesta trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii: - Ghid de finantare din 2025 a campaniei electorale la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025

M.Of. 255

În vigoare
Versiune de la: 24 Martie 2025
Art. 19
(1)Pe durata campaniei electorale a alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2025, pentru ca un material să fie considerat material publicitar politic/material de propagandă electorală, acesta trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii:
a)să fie pregătit, editat, prelucrat, plasat, promovat, publicat, distribuit şi/sau difuzat în perioada 4 aprilie 2025-3 mai 2025, ora 7:00, de către un actor politic în sensul art. 3 pct. 4 din Regulamentul (UE) 2024/900 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 martie 2024 privind transparenţa şi vizarea unui public-ţintă în publicitatea politică;
b)să fie un material scris, tipărit, audio, video sau o imagine, indiferent de mediul de diseminare;
c)să îndemne alegătorii în mod direct sau indirect să aleagă sau să nu aleagă, să voteze sau să nu voteze un candidat independent sau un candidat al unui partid politic, al unei alianţe politice, organizaţii a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale sau al unei alianţe electorale, clar identificat.
(2)Competitorii electorali pot utiliza pe durata campaniei electorale numai următoarele tipuri de materiale publicitare politice/materiale de propagandă electorală:
a)afişe electorale cu dimensiuni de cel mult de 500 mm o latură şi 300 mm cealaltă latură, iar cel prin care se convoacă o reuniune electorală, 400 mm o latură şi 250 mm cealaltă latură, conform dispoziţiilor art. 41 alin. (6) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
b)materialele publicitare politice/materialele de propagandă electorală audio sau video, difuzate de mass-media audiovizuală gratuit sau contra cost, în condiţiile art. 40 din Legea nr. 370/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 86/2025 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2025;
c)publicitate în presa scrisă;
d)materialele publicitare politice/materialele de propagandă electorală online;
e)broşuri, pliante şi alte materiale tipărite din aceeaşi categorie.
(3)Prin materiale tipărite din aceeaşi categorie cu broşurile şi pliantele se înţelege materialele tipărite pe suport hârtie, precum calendare, fluturaşi şi altele asemenea.
(4)Următoarele tipuri de acţiuni şi materiale publicitare politice/materiale de propagandă electorală nu pot fi finanţate în campania electorală:
a)utilizarea vehiculelor inscripţionate sau colantate cu sloganuri de campanie, imagini ale candidaţilor, precum şi cu orice alte referiri la competitorii electorali;
b)utilizarea vehiculelor care difuzează materiale audio, în mers sau staţionar;
c)spectacole, serbări, focuri de artificii etc.;
d)bannere, mesh-uri, corturi publicitare, pavilioane publicitare, panouri publicitare mobile, steaguri publicitare, calcane, ecrane publicitare, indicatoare publicitare direcţionale, structuri de publicitate autoportante, mijloace de publicitate, panouri publicitare, proiecte publicitare speciale, publicitate luminoasă.