Art. 11. - Art. 11: Dosarul de finanţare şi înscrierea în program - Ghid de finantare din 2024 a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională, pentru unităţi de cult, instituţii şi autorităţi publice din sistemul naţional de asistenţă socială, precum şi entităţi juridice nonprofit acreditate pentru furnizarea de servicii sociale

M.Of. 209

În vigoare
Versiune de la: 13 Martie 2024
Art. 11: Dosarul de finanţare şi înscrierea în program
(1)La înscrierea solicitantului în program vor fi încărcate în aplicaţia informatică următoarele documente:
a)cererea de finanţare, semnată de către reprezentantul legal al solicitantului sau de către împuternicitul acestuia cu semnătură electronică calificată bazată pe un certificat calificat emis de un prestator de servicii de încredere conform Regulamentului (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică şi serviciile de încredere pentru tranzacţiile electronice pe piaţa internă şi de abrogare a Direcţiei (n.n. - Directivei) 1999/93/CE;
b)actul administrativ/împuternicirea notarială, după caz, prin care solicitantul desemnează o persoană împuternicită în relaţia cu AFM;
c)cartea de identitate a reprezentantului legal sau a persoanei împuternicite, după caz;
d)certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor, nu mai vechi de 30 de zile la data înscrierii în aplicaţie;
e)certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are sediul solicitantul, nu mai vechi de 30 de zile la data înscrierii în aplicaţie;
f)certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile la Fondul pentru mediu, emis pe numele solicitantului de către AFM, nu mai vechi de 30 de zile la data înscrierii în aplicaţie, sau declaraţia pe propria răspundere în care solicitantul să menţioneze că şi-a îndeplinit toate obligaţiile la Fondul pentru mediu, respectiv a depus toate declaraţiile privind obligaţiile la Fondul pentru mediu şi nu figurează cu obligaţii datorate la data înscrierii în aplicaţie; declaraţia va fi dată sub sancţiunea prevederilor penale privind falsul în declaraţii şi va fi asumată de către reprezentantul legal al solicitantului sau împuternicitul acestuia prin semnătură electronică calificată bazată pe un certificat calificat emis de un prestator de servicii de încredere conform Regulamentului (UE) nr. 910/2014;
g)documentul doveditor al deschiderii de către solicitantul instituţie publică la Trezoreria Statului a contului de venituri încasate de la Fondul pentru mediu, cu indicatorul bugetar 43.02.44/43.44.00, sau a contului bancar pentru restul solicitanţilor;
h)studiul de fezabilitate, întocmit conform Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; certificatul de urbanism, avizele şi acordurile nu sunt obligatorii. În situaţia în care anumite componente nu sunt considerate necesare în conţinutul studiului de fezabilitate se va motiva de către proiectant în acest sens;
i)actul emis de organul deliberativ al solicitantului, din care rezultă acordul cu privire la participarea în cadrul programului şi susţinerea cheltuielilor neeligibile, după caz;
j)extrasul de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicaţie, din care să rezulte dreptul de proprietate/folosinţă al solicitantului asupra imobilului-construcţie deservit de sistemul de panouri fotovoltaice pentru care se solicită finanţarea; în cazul în care sistemul de panouri fotovoltaice care deserveşte construcţia se amplasează pe teren se va prezenta, în plus faţă de extrasul de carte funciară aferent construcţiei, extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicaţie, din care să rezulte că solicitantul este proprietar/deţine un drept de folosinţă asupra imobilului-teren; acesta poate fi obţinut de solicitant şi în format electronic;
k)în cazul entităţilor prevăzute la art. 7 lit. c) se vor prezenta statutul, certificatul de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, precum şi certificatul de acreditare ca furnizor de servicii sociale emis în temeiul Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)În cazul certificatelor de atestare fiscală sau al extraselor de carte funciară emise în format electronic vor fi încărcate în aplicaţie fişierele recepţionate, cu semnătura digitală a instituţiei emitente, astfel cum au fost emise şi transmise solicitantului.
(3)Înscrierea în cadrul programului se realizează prin intermediul aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de AFM prin completarea unor câmpuri predefinite şi încărcarea documentelor prevăzute la alin. (1).
(4)Înscrierile în aplicaţie se realizează în limita a 200% din bugetul alocat programului.
(5)Solicitantul se poate înscrie o singură dată în cadrul unei sesiuni, pentru un singur imobil.
(6)În cadrul unei sesiuni de înscriere poate fi aprobată o singură cerere de finanţare depusă de către un solicitant.